Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.200 de şoferi amendaţi în şapte zile de controale, cu 11 maşini cu radar

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 aprilie 2013 ·

Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava a organizat, pe tot parcursul săptămânii trecute, o amplă acţiune de control cu maşinile dotate cu radar, care au avut un grafic de acţiune mult mai intens decât în mod normal. Aşa cum era de aşteptat, acţiunea a făcut ravagii în buzunarele şoferilor, fiind aplicate nu mai puţin de 1.260 de amenzi. Cele mai multe dintre sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi lipsa centurii de siguranţă. Camerele video de pe maşinile cu radar au acţionat şi pe o altă linie, fiind vizate zonele în care se depăşeşte pe linie continuă.

Subcomisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a declarat: „Am acţionat zilnic, în medie, cu 11 aparate de măsurare a vitezei. Pe lângă sancţiunile contravenţionale am fost ridicate şi 39 de permise de conducere, pentru depăşirea limitelor de viteză cu mai mult de 50 de kilometri la oră ori pentru depăşiri neregulamentare”.

El a mai precizat că acţiunea de control a fost dispusă la nivel naţional şi continuă în acelaşi ritm şi în această săptămână. Controalele de acest gen, axate pe sancţionarea şoferilor care circulă cu viteze peste limita admisă, au fost dispuse de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Poliţie Rutieră în condiţiile în care viteza rămâne principala cauză a tragediilor de pe şosele.

În altă ordine de idei, la finele săptămânii trecute, vineri, sâmbătă şi duminică, seara şi noaptea, până la ora 24.00, poliţiştii rutieri au organizat şi o acţiune de control pentru depistarea şoferilor băuţi. Au fost constatate 11 infracţiuni, din care cinci alcoolemii, şi reţinute 25 de permise de conducere, din care patru pentru consum de alcool. De asemenea, în cadrul acestui control au fost aplicate alte 506 amenzi.

Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava a organizat, pe tot parcursul săptămânii trecute, o

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 32 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 10 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum 51 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°