Ei ar trebui să verifice cum respectă cele două părţi planul de pace, dar nu pot intra în Abhazia sau Osetia de Sud
În timp ce MAE român spune că este o misiune civilă, Italia vorbeşte de trimiterea a 40 de militari italieni
România participă şi ea la misiunea europeană în Georgia. Unitatea românească din Misiunea Civilă a UE în Georgia (EUMM) a plecat ieri spre capitala Tbilisi şi ar trebui să îşi înceapă activitatea pe 26 septembrie. Este vorba despre o “echipă integrată de 20 de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative”, potrivit comunicatului de presă dat publicităţii de MAE român.
Nu se cunosc foarte multe detalii despre operaţiunile pe care cei 20 de români le vor întreprinde în Georgia, comunicatul MAE limitându-se la a menţiona vag că misiunea UE are ca scop “monitorizarea procesului de stabilizare a Georgiei şi a derulării evenimentelor din teatru. De asemenea, EUMM Georgia este proiectată să contribuie la reducerea tensiunilor dintre părţi prin măsuri de creştere a încrederii”. Europenii ar trebui să monitorizeze şi felul în care cele două părţi (Rusia şi Georgia) respectă planul de pace, dar nu se ştie cam cum ar putea face asta, de vreme ce Rusia nu permite intrarea observatorilor europeni nici în Osetia de Sud şi nici în Abhazia.
O misiune cu un buget de peste 30 de milioane de euro
În acest sens, echipa formată din cei 20 de români a fost “dotată cu echipamente şi mijloace de transport corespunzătoare şi va fi dislocată la Comandamentul Regional de la Tbilisi, condus de Suedia, pentru o durată iniţială de patru luni, cu posibilităţi ulterioare de prelungire”. Tot ieri însă, guvernul de la Roma a autorizat participarea a 40 de militari italieni la misiunea civilă a UE, indicând că aceasta ar putea avea o latură militară. Bugetul