Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor să facă parte din elita dansului

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

Şase dansatori de la Clubul „Feeria Dansului” participă astăzi la cea mai importantă competiţie de gen din România. Dance Masters se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână la Sala Polivalentă din Bucureşti. Târgoviştenii sunt singurii dâmboviţeni din concurs.

Tinerii dansatori de la Clubul „Feeria Dansului” din Târgovişte încearcă astăzi să impresioneze juriul celei mai importante competiţii internaţionale de dans sportiv din România. Perechile Andrei Nistor - Denisa Cristea, Mihai Stănescu - Raluca Ţiplic, Alexandru Tănăsoiu - Anca Nistor se numără printre cele peste 700 de perechi participante la Dance Masters, la Sala Polivalentă din Bucureşti. „Am emoţii pentru că nu am mai dansat de anul trecut într-o competiţie. Mi-am schimbat şi partenerul. Este mai bun decât cel cu care dansam înainte şi comunicăm bine pe ringul de dans, aşa că nu-mi fac griji din acest punct de vedere. Dar faptul că nu am mai participat la un concurs din decembrie, iar această competiţie este cea mai importantă de la noi din ţară îmi dă emoţii”, ne-a mărturisit Anca Nistor, în vârstă de 16 ani, înainte de concurs. Şi fratele ei dansează, dar este încă la început. „Eu dansez de patru ani. Andrei este încă începător. E clasa a V-a la Şcoala „Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti” şi ştiu din propria experienţă că e greu să te împarţi între ore şi antrenamente”, povesteşte adolescenta.

Târgoviştenii sunt singurii dâmboviţeni din concurs

„S-au înscris perechi din topul celor mai bune din lume. Sunt peste 200 de perechi la competiţiile naţionale şi în jur de 500 la cele internaţionale. Ca nivel, este cel mai important concurs din România. Dâmboviţa este reprezentată de trei perechi de la un club de dans din Târgovişte”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, Adina Răducan, secretara evenimentului. Pentru sportivii târgovişteni, participarea la această competiţie este o experie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 35 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum 57 minute
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 2 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 18 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 7 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°