Cel mai popular sport din România a ajuns şi cel mai murdar! Şeful arbitrilor stă încătuşat într-o celulă de mai bine de o lună, preşedinţii LPF şi FRF se văd tot mai des cu procurorii DNA, suporterii lovesc jucătorii. În schimb, Mircea Sandu spune nonşalant: "Sunt cel mai bun!".
Transparency International pune ţara noastră în topul celor mai corupte din Europa. Ne comparăm cu Bulgaria şi Grecia la nivel continental şi cu Panama sau Cuba la nivel mondial. Fotbalul de la noi intră şi el fără probleme în fruntea clasamentelor murdare, conform rapoartelor întocmite la nivel european. Mită, şantaj sau abuz în serviciu sunt câteva din trăsăturile lui. Şefii fotbalului neagă însă în continuare existenţa neregulilor şi ţin cu dinţii de funcţii: "Sunt cel mai bun în ceea ce fac", a spus relaxat Mircea Sandu, culmea, la doar câteva ore după ce DNA îl anunţase că împotriva sa a început urmărirea penală! "Nu plec de la LPF decât mort", a ţipat şi Dragomir, după ce procurorii au scris că e bănuit de luare de mită!
Aici găseşti orice...
Declaraţiile celor mai importanţi oameni din fotbal vin în cel mai negru moment al sportului pe care îl conduc. Vasile Avram, şeful CCA numit de Sandu, stă în continuare în arest alături de un membru al Comitetului Executiv al FRF. Federaţie condusă tot de Sandu! Ceilalţi oameni din CEx au acasă rezoluţia de începere a urmăririi penale în cazul dezafilierii Craiovei, la fel ca Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu. Mai nou, din dosarul "Ţerbea - Avram" au apărut înscrisuri ale procurorilor, din care reiese că preşedintele LPF e bănuit că ar fi pretins bani de la Marian Iancu.
...Adică bătaie şi şpăgi
În afara stadioanelor, atenţia e concentrată asupra venirilor, plecărilor şi, după cum a fost în cazul lui Vasile Avram şi Sorin Ţerbea, reţinerilor oamenilor din fotbal de către DNA. Pe arene, ultraşi drogaţi intr