John Galsworthy nu mai trebuie recomandat, e unul dintre cei mai populari romanciceri britanici de acum un veac, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in anul 1932, tradus masiv si in romaneste si cunoscut, poate, in egala masura multumita adaptarii romanelor sale in seriale de televiziune. Iata ca Editura Allfa il readuce in atentie prin publicarea trilogiei "Sfarsit de capitol"*, in traducerea neobositei Antoaneta Ralian.
"Sfarsit de capitol" e ultima carte a prolificului romancier britanic, al treilea volum al trilogiei fiind incheiat cu sase luni inaintea mortii scriitorului (in urma unei tumori pe creier). E o saga a anilor 30 din secolul XX, care prezinta istoria decaderii unei familii aristocrate, Cherrell, veri prin casatorie cu mult mai celebrii membri ai familiei - Forsyte. De fapt, seria aceasta de romane face parte din "Cronicile Forsyte", una dintre cele mai populare opere literare ale secolului trecut, care contin trei trilogii - "Forsyte Saga", "Comedia moderna" si "Sfarsit de capitol".
Cherrell e o familie numeroasa, dar in decadere, in care se petrec framantari, intocmai ca in lumea din jur: acuze de crime, cereri in casatorie, mici comploturi, casatorii pripite, iubiri deocheate, personaje cu inclinatii sadice, experiente limita. Intre altele: in primul volum, fratele lui Dinny Cherrell, acuzat pe nedrept de crima, e in pericol sa fie extradat in America de Sud; in al doilea volum, Dinny il intalneste pe Wilfried Desert, care poarta in suflet traumele primului razboi mondial, si cu toate ca familia nu priveste cu ochi buni aceasta legatura, se indragosteste de el; in al treilea volum, romancierul se preocupa indeosebi de vietile diferite ale lui Dinny si surorii sale, Clare. Nu vom insista asupra actiunii, cu mult mai complicata, spre a nu rapi placerea eventualilor cititori, mai cu seama a celor entuziasmati de "Forsyte