Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu&Hrebenciuc - Relaţia copiilor, motiv de răfuială politică

Publicat in Jurnalul, joi 5 iulie 2007 ·

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, şi preşedintele Traian Băsescu au un nou motiv de gălceavă, mutănd bătălia politică (şi) in plan familial. Şi anume, relaţia dintre fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, şi Andrei Hrebenciuc, fiul liderului PSD, despre care presa a relatat recent şi care a fost confirmată de Viorel Hrebenciuc.

"Relaţia aceasta a inceput in urmă cu şase luni, dar nu a aflat presa pănă acum. Ce să-i faci, au fost in acelaşi cerc de prieteni", a recunoscut Viorel Hrebenciuc pentru un cotidian central. Intrebat dacă se opune acestei relaţii şi consecinţelor ei, liderul deputaţilor PSD a spus răzănd: "Nu, de ce să mă opun? De altfel, am impresia că nici băiatul meu nu se opune". Invitat marţi seara la Realitatea TV, preşedintele Traian Băsescu a fost intrebat dacă este dispus să ii devină cuscru liderului deputaţilor PSD. Şeful statului a răspuns că i-ar fi imposibil să il aibă rudă pe Viorel Hrebenciuc. "Mi-ar fi imposibil să-l am rudă, măcar şi prin alianţă, pe acest Hrebenciuc, pentru care am un dispreţ profund faţă de modul cum inţelege viaţa", a răspuns Băsescu. In replică, Viorel Hrebenciuc a refuzat să comenteze afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa. "Referitor la declaraţiile domnului Traian Băsescu de ieri, 03/07/2007, la un post de televiziune, doresc să precizez că, din respect pentru prietena fiului meu, refuz să-i dau replica pe care o merită tatăl ei", afirmă Viorel Hrebenciuc intr-o declaraţie de presă.

Şefului statului nu este la prima intervenţie in viaţa intimă a fiicelor sale. După terminarea facultăţii, fiica cea mică, Elena, ar fi fost expediată la o bursă de studii in SUA, spun surse apropiate familiei prezidenţiale, pentru a se pune capăt tot unei relaţii amoroase nepotrivite, presa speculănd că iubitul de atunci ar fi fost apropiat unui clan de spărgători de maşini.

@

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat sunt nemulţumiţi de propunerea creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe / Ei cer Guvernului majorarea cu 20% a salariilor

News.ro acum o ora
Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°