Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kronospan vă provoacă la un concurs de fotografie

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

Concursul naţional „Lumea văzută prin ochii tăi", lansat de Kronospan, este la a doua ediţie. Concursul urmăreşte să selecţioneze cele mai bune fotografii pe o temă dată, care vor fi apoi folosite pentru materialele publicitare ale companiei.

În plus, la finalul concursului, Kronospan acordă şi premii în valoare de 3.000 de euro.

„Promovarea artei şi a artiştilor, a valorilor tradiţiei şi culturii românesti reprezintă o constantă a politicii de responsabilitate socială a Kronospan. Ne-am implicat în proiecte diverse, de la teatru la publicarea de cărţi sau albume de artă. Concursul naţional de fotografie este un proiect care a debutat anul trecut şi a avut un real succes. Scopul nostru este să promovăm în special tinerii artişti, dar nu ne limităm doar la ei. Anul acesta vom promova mai mult concursul la nivelul facultăţilor şi al liceelor de specialitate", a explicat Oana Bodea, director Relaţii Publice Kronospan.

Regulament de participare

Temele de anul acesta ale concursului sunt „Reverii urbane", „Peisaje" şi o temă liberă. Participanţii trebuie să trimită până la data de 15 octombrie, 13 fotografii. 12 dintre acestea vor ilustra fiecare lună a anului, iar a 13-a va reprezenta fotografia de pe copertă. Fiecare participant are dreptul de a înscrie în concurs maxim două seturi complete de câte 13 fotografii.

Lucrările trebuie să aibă ataşat un comentariu al autorului care să conțină numele fotografiei şi o scurtă descriere. Înscrierea se face online, la adresa www.kronospan.ro, la secţiunea Concurs Foto, tot acolo putând fi găsit şi regulamentul de participare. Juriul, alcătuit din doi reprezentanţi Kronospan şi doi artişti plastici şi fotografi de excepţie din New York, Sasha Meret şi Max Tzinman, va desemna fotografiile câştigătoare între 15 şi 22 octombrie 2011.

Fotografiile câştigătoare vor ajunge la toţi cei pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 4 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 3 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 7 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 3 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 5 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 10 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 12 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°