Acum, cînd se vorbeşte atît de mult despre reforma învăţămîntului de toate gradele, poate nu e nepotrivit să ne aducem aminte cum arăta un liceu de elită în vremuri de mult apuse. Am găsit în biografia lui Proust, a lui Jean Yves Tadié, descrierea liceului Condorcet, unde Marcel fusese elev începînd din 1882, de la unsprezece ani. Iată: „Disciplina nu era cruntă, familiilor elevilor frîiele părîndu-li-se chiar un pic prea slăbite. Climatul era, deci, mai liberal decît în liceele erudite din Cartierul Latin. Şi, totuşi, lui Jacques-Émile Blanche, cu zece ani mai mare decît Proust, nivelul clasei a cincea, în care era, i se părea de neimaginat în zilele noastre. Pedagogul lor îl punea deja să citească L’Assomoir într-o revistă, La République des lettres, care-i publica şi pe Maupassant, şi pe Mallarmé (profesor la acelaşi liceu). Copilul era tobă de politică şi de istorie modernă. Toţi elevii erau interesaţi de literatură, chiar şi de cea proastă. Erau obligaţi să înveţe tirade din La Fille de Roland de Henri de Bornier, mare succes la Comedia Franceză. Copiii mergeau la matineele clasice cu conferinţe pe care le programau teatrele. Cît priveşte mediul social al elevilor, era o reprezentare în racursi a societăţii pariziene sau, mai exact, a viitoarei clase conducătoare. Copiii primeau o instrucţie de calitate foarte înaltă, dar esenţialmente literară, bazată pe umanioare, apoi pe filozofie, fără a dispreţui nici referirile la viaţa literară contemporană. Se practicau exerciţii care pregătesc pentru scris, pentru publicat, pentru vorbitul în public: în clasele mari, aceşti liceeni editează reviste şi colaborează la ziare, la fel ca profesorii lor. Iar numele lor ilustrează istoria, filozofia, ştiinţa politică, literatura, banca viitorului. [...] Din anii aceştia dăinuie cultura literară şi filozofică, pe care Proust o foloseşte adesea, cunoaşterea clasicilor, a fr