Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc le-a cerut senatorilor sa respinga intrarea lui Geoana in CSAT

Publicat in Romania Libera, luni 6 aprilie 2009 ·

Presedintele PD-L, Emil Boc le-a dat, luni, directive senatorilor PD-L sa-l pedepseasca pe Mircea Geoana pentru atacurile la adresa lui Basescu. Surse democrat liberale au declarat pentru Hotnews.ro ca Boc le-a cerut senatoriilor PD-L sa nu voteze ordonanta Guvernului privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a tarii, act normativ care permite presedintelui Senatului sa participe la sedinta CSAT.

Daca ordonanta aflata la Senat va fi respinsa, Mircea Geoana in calitatea de presedinte al Senatului nu va putea participa la sedintrele CSAT. Acelasi surse sustin ca presedintel PD-L a fost extrem de deranjat de atacurile lui Mircea Geoana la adresa lui Traian Basescu.

Premierul Emil Boc s-a intalnit luni cu parlamentarii partidului. La sedinta au participat atat senatorii, cat si deputatii. Conform surselor Hotnews.ro, Boc le-a vorbit acestora despre contractul semnat cu FMI, dar le-a si transmis senatorilor sa nu voteze ordonanta CSAT care se afla in discutie in Camera Superioara a Parlamentului. Boc le-ar fi cerut senatorilor sa faca in asa fel incat ordonanta CSAT sa fie respinsa.

Aceleasi surse au declarat ca, pentru a-i insela pe social-democrati, s-a stabilit ca la votul pe ordonata doar cativa senatori PD-L sa voteze actul normativ, iar restul fie sa paraseasca sala, fie sa voteze negativ. Hotararea de a respinge ordonanta CSAT transmisa de presedintele Emil Boc senatorilor vine la cateva ore dupa ce Mircea Geoana a atacat dur membrii familiei Basescu si PD-L. Mai exact, Geoana a solicitat DNA-lui sa se autosesizeze in legatura cu apartamentul achizitionat de Ioana Basescu in cartierul construit de Puiu Popoviciu in zona Baneasa.

Ordonata Guvernului nr. 224/2008 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii introduce un articol nou care permite presedintelui Senatului acc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 53 minute
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 48 minute
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum 57 minute
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum o ora
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum 57 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°