Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Elvişii“ noştri l-au comemorat pe Rege cu ce au avut prin casă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 august 2008 ·

Un Elvis mic de tot, tuns regulamentar şi într-o ţinută de funcţionar destins, interpretează cântece de neuitat.

Din celebra mişcare de picioare a Regelui rock&roll rămâne aşa, o zvâcnire.

Publicul adunat la Teatrul de Vară din Parcul Naţional e totuşi binevoitor cu Alin - pentru că pe Elvis al nostru aşa îl cheamă: Alin şi atât. Ecranul instalat lângă scenă - pe care până mai înainte au curs imagini din concertele Regelui - arată acum un Alin şi mai mic decât cel vizibil cu ochiul liber.

E sâmbătă seara şi este a patra ediţie a Memorialului Elvis ţinută la Bucureşti, la 31 de ani de la moartea unuia dintre cei mai importanţi artişti ai secolului trecut. De organizarea evenimentului din acest an s-au ocupat trupa Teachers Orchestra, Fan clubul „Elvis The Legend“, Teatrul EU&UE, Primăria Sectorului 2 şi Centrul cultural „Mihai Eminescu“.

„Muzica care aşază sufletul nostru“

Chiar şi cu neajunsuri tehnice, pe la a doua sau a treia piesă, Alin dă lovitura: câteva doamne cu părul permanent se pun pe dansat. Altfel, la Memorialul Elvis s-a adunat un public pestriţ: pe lângă doamne - acum încinse bine de mişcări - pe scaune se mai află rătăcit câte un „emo“, câte o domnişoară plinuţă în fustă mini şi câte un bărbat plictisit, cu PETul de bere la picior. Restul lumii bea, civilizat, bere la pahar.

Alin se retrage şi intră în scenă gazda evenimentului, care vorbeş te în cuvinte mari de tot despre cât de frumos este că lumea se adună încă pentru a asculta muzică bună, „muzica care aşază sufletul nostru“ şi despre primarul Neculai Onţanu, „fără de care acest frumos eveniment nu ar fi fost posibil“.

Daniel Iordăchioaie şi un câine

S-a lăsat noaptea binişor, e timpul pentru invitatul special al serii, Daniel Iordăchioaie. Nu e aşa cum îl ţin minte cei mai mulţi oameni adunaţi a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 27 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 59 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 42 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°