Părintele doreşte cu certitudine binele copilului, dar nu întotdeauna cunoaşte nevoile lui.
Uneori i se oferă o jucărie când el are nevoie de timp alocat, alteori este certat când fapta lui ar trebui să treacă „neobservată”, sau iertat când ar trebui atenţionat, poate e repezit când are nevoie de comunicare, sau neascultat când ar fi cel mai bine să fie auzit ...
Toate aceste lucruri mici pot fi percepute de copil la o altă dimensiune. Chiar dacă comportamentul lui poate fi interpretat, scopul copilului nu este să-şi supere părinţii. De cele mai multe ori încearcă să atragă atenţia sau testează limitele.
În viaţa copilului preşcolar apar multe lucruri noi (grădiniţa, socializarea, grupul). Nevoile copilului sunt multiple (şi nu vorbim aici de cele fiziologice). Părintele este bine să le satisfacă pentru a-i oferi posibilitatea dezvoltării la adevăratul lui potenţial.
Nevoia de afecţiune
Pentru copilul de 3-6 ani nu este suficient să fie iubit, nu este destul să i se spună asta, este vital să i se arate. Cele mai mici dovezi de afecţiune oferite zilnic dau copilului o stare de siguranţă şi mulţumire.
Educaţia severă, rece, după reguli, care atrage pedepse este nepotrivită acestei vârste.
Timpul petrecut împreună cu copilul permite părinţilor să educe fără a deveni judecătorii unor fapte. Copilul nu este prea mic pentru a i se acorda respect şi încredere. Sunt multe lucruri pe care le poate face independent pentru a se bucura de succesul lui şi a dobândi încredere în el. Părinţii au astfel motive de apreciere şi încurajare.
“Iar ai făcut…”, “M-am săturat…”, “De câte ori să-ţi mai spun…” sunt formule care nu transmit decât nemulţumire. Copilul va considera la un moment dat că “nu e bun de nimic”.
“Hai să mai încercăm o dată…”, ”Sunt sigură că poţi…”, “Data asta reuşim împreună…” sunt formulările zilnice care-l aju