Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO+VIDEO. Cum se produce Dacia Lodgy în Africa, la fabrica din Tanger

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 ·

O înregistrare în care sunt prezentate etapele de producţie ale autoturismelor la uzina grupului Renault din Tanger, Maroc, a fost postată în urmă cu două săptămâni, pe site-ul YouTube.

În această perioadă ea a fost vizualizată de 4.305 ori de către persoanele interesate de modul în care sunt asamblate maşinile grupului francez prezent în 118 state, care a vândut, în 2010, la nivel global, peste 3,1 milioane de vehicule şi care deţine, printre altele, şi mărci precum Dacia, Renault Samsung Motors sau AvtoVAZ.

FOTO: Razvan Muresan/Mediafax Foto

Uzina din Tanger a început să funcţioneze de la începutul lunii februarie a acestui an, ea având o capacitate maximă de producţie mai mare decât cea aflată în România, la Mioveni, mai exact de 400.000 de unităţi, valoare care va fi atinsă până în 2014.

FOTO: Razvan Muresan/Mediafax Foto

Aici sunt asamblate, în momentul de faţă, autoturismele Dacia Lodgy. Circa 2.500 de angajaţi, dintre cei 6.000 care lucrează la linia de producţie din Tanger, asamblează zi de zi 30 de maşini.

FOTO: Razvan Muresan/Mediafax Foto

Grupul Renault a înregistrat, anul trecut, venituri de 42,6 miliarde de euro, un profit de 2,13 miliarde de euro şi deţine bunuri în valoare totală de 72,93 miliarde de euro. Numărul angajaţilor companiei franceze era, la finalul lunii decembrie a anului 2011, de circa 128.322 de persoane.

O înregistrare în care sunt prezentate etapele de producţie ale autoturismelor la uzina grupului Renault din Tanger, Maroc, a fost postată în urmă cu două săptămâni, pe site-ul YouTube.

În această perioadă ea a fost vizualizată de 4.305 ori de către persoanele interesate de modul în care sunt asamblate maşinile grupului francez prezent în 118 state, care a vândut, în 2010, la nivel global, peste 3,1 milioane de vehicule şi care deţine, printre altele, şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 13 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°