Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul amical al sezonului

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 iulie 2007 ·

Astăzi, de la ora 11, FC Braşov dispută primul şi singurul amical al pauzei competiţionale la Braşov. „Stegarii” vor înfrunta pe Stadionul Icim un partener vechi de competiţii „divizionara secundă Gaz Metan Mediaş. Formaţia de pe Târnava a încheiat sezonul în seria a II-a pe un modest loc 6, însă oficialii din Mediaş au intenţii serioase pentru acest sezon, sperând să revină pe prima scenă a fotbalului românesc. În acest sens au achiziţionat doi brazilieni şi au reuşit să îl ţină la echipă pe golgheterul Ciprian Prodan (fost jucător al echipei FC Braşov în sezonul 2005-2006). Ultima partidă între cele două echipe s-a disputat tot într-un cadru amical, la Mediaş, acolo unde „găzarii” s-au impus categoric, scor 6-1.

Despre partida de mâine, Răzvan Lucescu ne-a declarat: „ne pregătim intens, cu câte două antrenamente pe zi, destul de solicitante. Legat de meciul cu Mediaş nu mă aştept la nimic, vreau doar să văd jucătorii că au înţeles şi că încearcă să pună în practică ce am exersat la antrenamente. Sincer, este un amical în condiţii dificile, fiindcă voi fi obligat să folosesc câţiva jucători pe toată durata partidei şi astfel riscăm unele accidentări. Asta din cauza faptului că Dumitru are o cicatrice pe muşchi şi nu va juca, Constantinescu va reveni la forma optimă abia într-o lună, iar Paulo Adriano a venit abia marţi şi a făcut doar antrenamente uşoare şi nu va juca si-gur mâine” (astăzi -n.r.).

Despre posibile completări ale lotului, juniorul ne-a relatat: „sunt şanse mici să mai vină cineva până la ora plecării, mai am nevoie de un portar, pentru a avea măcar doi cu experienţă. Sunt ceva şanse ca acesta să fie Eugen Nae (de la Progresul Bucureşti -n.r.), dacă nu, atunci în cantonamentul din Elveţia ni se va alătura un portar spaniol despre care nu vreau să dau prea multe detalii, fiindcă este o junglă a impresarilor şi s-ar putea să nu se realizeze,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 51 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°