Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazăre despre altercaţia cu Hamza: Fotbalistul era să dea cu skijetul peste mine şi apoi m-a înjurat în româneşte

Publicat in Mediafax, luni 12 august 2013 ·

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că a fost foarte aproape să fie lovit cu skijetul de fotbalistul Younes Hamza, în timp ce era în largul coastei de la Mamaia cu un kite, fiind înjurat apoi în limba română de jucătorul tunisian al Petrolului.

"Ştiţi ce înseamnă să te dai cu kite-ul? Stai pe o placă şi eşti tras de o parapantă şi nu poţi să mergi decât în faţă şi în spate, eşti foarte vulnerabil. Eu eram în largul mării. M-am dat în toată lumea cu zmeul pe apă şi nu am păţit ce am păţit astăzi pe apă. Problema este că omul era foarte agresiv. Eu nu mă pricep la fotbal, nu ştiu dacă e bun sau nu, dar când iei un bolid de 200 de cai sub fund şi alergi cu 100 de kilometri la oră pe apă, ar trebui să ştii şi să ai grijă ce faci, că de aceea tot dau la ştiri că se ciocnesc între ei şi calcă oameni pe cap. Peste mine era să dea cu jetul şi după aceea a început să mă înjure în româneşte şi venea cu jetul să mă lovească. Foarte agresiv domnul fotbalist. Probabil că el crede că toată lumea este la picioarele lui", a spus Mazăre, la DigiSport.

Întrebat dacă gărzile sale de corp l-au bătut pe Hamza, Mazăre a răspuns că nu ştie ce a făcut "domnul fotbalist-agresiv" după ce a ieşit din apă. "Nu ştiu dacă l-au bătut doi oameni. Eu am ieşit la mal speriat că era un nebun care vrea să dea peste mine. Erau acolo 50 de oameni, inclusiv salvamari, băieţii care lucrau la bazele de jeturi. De fapt un băiat a plecat după el, că era să dea peste un băiat care îşi plimba copilul cu skijetul şi i-a spus să aibă grijă că poate să îi omoare. După aia am intrat iar în apă şi nu ştiu domnul fotbalist-agresiv ce o mai fi făcut la mal. În viaţă, dacă eşti agresiv poţi să păţeşti fel de fel de lucruri. Eu nu sunt un tip agresiv de felul meu şi nici arogant. După cum a fost cu mine domnul fotbalist, să îmi rupă picioarele cu s

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°