Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza meteo pe trei luni: vom avea o vară caniculară şi secetoasă

Publicat in Adevarul, vineri 24 mai 2013 ·

Vara va aduce temperaturi peste mediile ultimilor ani şi precipitaţii scăzute, mai ales în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, potrivit ultimelor estimări ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Meteorologii susţin că luna iunie va fi una călduroasă, cu temperaturi medii de 22 de grade Celsius în Muntenia şi Dobrogea, 20 de grade în vestul ţării. În nordul şi centrul ţării, valorile termice vor fi apropiate de media climatologică a ultimilor ani, care este 17,5 grade Celsius.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, meteorologii spun că acestea se vor situa sub normele climatologice ale perioadei, adică 89 litri pe metru pătrat. În Moldova şi sudul Munteniei media de precipitaţii va fi de 60 de litri pe metru pătrat, în timp ce în Dobrogea media ar putea fi de două ori mai mică decât normele climatologice, respectiv 40 de litri pe metru pătrat. În restul ţării, cantităţile de precipitaţii în luna următoare vor fi apropiate de cele normale. În Transilvania, ar putea cădea chiar 100 de litri pe metru pătrat.

Luna iulie va fi secetoasă

Luna iulie va fi mai călduroasă decât în mod normal, având în vedere că media multianuală este de 19.2 grade, iar în sudul şi sud-estul ţării mediile lunii iulie se vor apropia de 25 de grade Celsius. În Maramureş şi în Translilvania temperaturile lunii iulie se vor apropia de normele climatologice ale perioadei.

În luna iulie, în majoritatea regiunilor cantitatea de precipitaţii va fi redusă prin comparaţie cu media multianuală lunară, care este de peste 78 de litri pe metru pătrat. În Dobrogea, media prognozată de meteorologi în luna iulie este de 20 de litri pe metru pătrat, iar în sudul şi vestul ţării ar putea cădea 40 de litri pe metru pătrat. În Transilvania şi Maramureş, în luna iulie ar putea ploua destul de mult, depăşind astfel media multianuală.

În luna august va fi la fel de cald ca în iulie @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 18 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°