Parlamentul European (PE) a votat marţi două rezoluţii, fără caracter obligatoriu, prin care cere impozitarea tranzacţiilor financiare din UE, măsură care ar putea aduce venituri de 200 de miliarde de euro, şi combaterea evaziunii fiscale, transmite Reuters.
Chiar dacă rezoluţiile nu sunt obligatorii, ar fi dificil pentru Comisia Europeană să le ignore. "Vrem să dăm un semnal instituţional prin care să arătăm că sectorul privat are responsabilitatea sa pentru criză", a declarat Martin Schulz, liderul grupului social-democrat din PE. În rezoluţie se arată că Uniunea Europeană ar trebui să susţină impozitarea tranzacţiilor financiare la nivel mondial, dar pentru că nu s-a reuşit acest lucru, ar fi bine ca UE să introducă această taxare la nivel european, ca primă etapă.
Comisia ar trebui să realizeze un studiu de fezabilitate şi să redacteze o propunere legislativă concretă, potrivit PE. O taxă aplicată tranzacţiilor precum cele cu instrumente derivate ar reduce speculaţiile şi deficitele publice, potrivit rezoluţiei. Un impozit de 0,05% ar aduce în UE aproape 200 mld. euro, iar la nivel global suma s-ar ridica la 650 miliarde euro.
Parlamentul European (PE) a votat marţi două rezoluţii, fără caracter obligatoriu, prin care cere impozitarea tranzacţiilor financiare din UE, măsură care ar putea aduce venituri de 200 de miliarde de euro, şi combaterea evaziunii fiscale, transmite Reuters.
Chiar dacă rezoluţiile nu sunt obligatorii, ar fi dificil pentru Comisia Europeană să le ignore. "Vrem să dăm un semnal instituţional prin care să arătăm că sectorul privat are responsabilitatea sa pentru criză", a declarat Martin Schulz, liderul grupului social-democrat din PE. În rezoluţie se arată că Uniunea Europeană ar trebui să susţină impozitarea tranzacţiilor financiare la nivel m