Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi elevi au scutiri de la orele de sport. Oficial din Ministerul Educaţiei: "Numărul este îngrijorător"

Publicat in Gandul, vineri 26 aprilie 2013 ·

Secretarul general adjunct din Ministerul Educaţiei Gabriel Ispas a declarat, vineri, la o dezbatere organizată de Consiliului Naţional al Audiovizualului, că aproximativ jumătate dintre elevi au scutiri medicale de la orele de sport, numărul acestor scutiri fiind "îngrijorător".

"Dacă ne-am lua după situaţia scutirilor, ar însemna că avem o generaţie tânără bolnavă, incapabilă de efort, ceea ce nu este adevărat. De fapt, este doar o aparenţă pe care o creează cei care, cu o inconştienţă înfiorătoare, dau scutiri medicale unor copii care pot să desfăşoare activităţi sportive", a spus Gabriel Ispas, care a participat la dezbaterea "Campionii se Nasc Acum!", organizată de CNA.

Gabriel Ispas a adăugat că, pentru a încuraja educaţia fizică în şcoli, Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să ia două măsuri.

"În primul rând, în toamnă, în prima lună de şcoală, vom avea o zi în care copiii vor face doar sport. Niciun copil nu va fi scutit de sport. Dacă un copil are o anumită dizabilitate, poate să aleagă ce sport să facă", a spus Gabriel Ispas

El a precizat că această zi dedicată sportului va fi organizată cel mai probabil la începutul lunii octombrie.

Gabriel Ispas a mai spus că în primăvara anului viitor, în cadrul săptămânii de educaţie "Şcoala Altfel", două zile vor fi dedicate activităţilor sportive, în care elevii se vor întâlni cu sportivi şi vor putea participa la competiţii sportive.

"Vrem să schimbăm puţin mentalitatea copiilor, pentru că dacă vrem să nu avem o populaţie tânără obeză, nesănătoasă, sedentară, trebuie să venim cu proiecte concrete, iar «Mişcarea pentru sănătate» este primul dintre aceste proiecte importante", a precizat Ispas.

El a mai spus că Ministerul Educaţiei îşi doreşte ca, treptat, elevii să facă patru ore de sport pe săptămână.

"Procesul este de durată. Nu se poate ajunge la patru ore de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°