Cu un buget asigurat de 2,5 milioane de euro pentru retur, Pandurii Târgu Jiu a stabilit un preţ prohibitiv pentru fundaşii Novak Martinovic şi Alexandre Cardoso.
Gruparea gorjeană are resursele financiare necesare pentru continuarea activităţii şi în returul sezonului 2009-2010, bazându-se pe 2,5 milioane de euro, bani proveniţi de la acţionari, sponsori şi din drepturile TV. Cu bugetul asigurat, cei de la Pandurii nu sunt disperaţi să vândă cei mai bine cotaţi jucători, fundaşii Novak Martinovic şi Alexandre Cardoso, stabilindu-le un preţ de câte un milion de euro. După Dinamo, şi Steaua i-a trecut pe cei doi panduri pe lista de achiziţii, însă nu a făcut nici o ofertă concretă gorjenilor. „De discuţii am tot auzit, dar oferte pentru ei avem doar de afară. Fiecare costă un milion de euro“, a declarat managerul general al pandurilor, Viorel Temelescu, pentru Prosport. Impresarul lui Martinovic, Zvonko Milojkovic, nu confirmă interesul Stelei pentru jucător. „Nu ştiu nimic de vreo ofertă a Stelei pentru Martinovic. În ritmul ăsta, mâine poate ajunge la Inter Milano“, a comentat Milojkovic. Novak Martinovic a atras privirile celor de la FC Copenhaga, trimişii clubului danez remarcându-l în partida cu CFR Cluj. De asemenea, sârbul este monitorizat de o formaţie din Rusia. Sârbul a evoluat pentru Pandurii în turul campionatului 1.350 de minute, lipsind doar în două partide, şi a marcat un gol. Şi Alexandre Cardoso a atras privirile echipelor cu pretenţii, însă nu are de gând să plece de la Pandurii până la finalul contractului. „Nu plec, o să termin campionatul la Pandurii, cu care am contract“, a spus Cardoso înainte de a pleca în vacanţă. Cardoso a strâns 1.440 de minute în turul campionatului, reuşind un gol în partida cu Dinamo, echipă ce şi-l doreşte din iarnă.
Păcurar pleacă pentru 300.000 de euro
Alexandru Păcurar a primit accept