Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imaginile unei puteri absolute

Publicat in Adevarul, luni 22 decembrie 2008 ·

Din ’68, de când a preluat puterea, Nicolae Ceauşescu, împreună cu familia şi camarila, a avut o viaţă de huzur. Deschiderea arhivelor PCR ne arată imagini cu Nicolae Ceauşescu şi ai lui trăind fericiţi. La vânătoare, la picnic sau la jocuri de societate. Imagini pe care poporul înfometat nu trebuia să le vadă. În primii ani de după preluarea puterii, Ceauşescu a bătut ţara în lung şi în lat, a povestit fostul ministru de Externe Ştefan Andrei pentru „Adevărul“. Din punct de vedere al popularităţii, punctul culminant al carierei lui Nicolae Ceauşescu a fost atins în 1968. După invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu numai că a refuzat ca trupele române să participe, dar a condamnat public intervenţia.

Discurs nescris, în ’68

„Prima dată a vorbit cu Maurer şi cu ceilalţi membri din CPEx (Comitetul Politic Executiv) şi a obţinut sprijinul lor total. După aceea s-a organizat mitingul şi Ceauşescu a condamnat invazia. Nu a avut discurs scris, a vorbit liber, Maurer chiar a spus că a fost prea dur”, şi-a amintit Ştefan Andrei. Urmările acestui discurs au fost multiple.

Pe plan intern, pentru a evita posibilitatea ca Nicolae Ceauşescu să fie schimbat din funcţie printr-o lovitură de palat, a fost schimbat statutul PCR. În loc să fie ales de membrii conducerii partidului, secretarul general a devenit alesul tuturor membrilor de partid, ceea ce făcea înlocuirea sa din funcţie aproape imposibilă.

Pe plan extern, fronda lui Ceauşescu a dus la o avalanşă de invitaţii şi de vizite ale şefilor de state occidentale, astfel încât acesta a ajuns să fie plimbat cu caleaşca reginei Elisabeta la Londra, a fost vizitat de Charles De Gaule şi s-a întâlnit cu Richard Nixon la Casa Albă. Ca urmare a acestei vizite, România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate din partea SUA.

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°