Nimeni nu a primit în viaţa aceasta mai multe şanse decît Mike Tyson. Şi la fiecare dintre ele ne tremură inima că Iron nu va şti cum s-o păstreze
Mike Tyson e un organism pe care cineva, la orice oră, încearcă să-l resusciteze. Nu e puternic decît în aparenţă şi în amintire, în amintirea nebuniilor pline de agresivitate făcute în ring. Nu, nu e puternic, e slab ca om, uşor de ademenit cu femei, droguri, bani, nu foarte mulţi, dar veniţi din senin. Mike Tyson e o fiară, dar o fiară pierdută de multă vreme între instinct şi realitate. Instinctul i-a adus mai multe lucruri rele decît bune. Realitatea, şi mai şi.
Cu toate acestea, periodic, Mike Tyson mai primeşte o şansă. La echilibru, la ieşirea din datorii, la o oarecare ordine. Mai nou, cel considerat de mulţi cel mai valoros greu al tuturor timpurilor a devenit promotor. În mod evident, nu calităţile sale probate de organizator l-au adus aici, într-o firmă care îi poartă numele, ci tocmai acesta din urmă.
Toate aceste ieşiri la suprafaţă, sau mai corect spus tentative de ieşire la suprafaţă, par însă nişte chinuri. Atît pentru media, cît şi pentru fostul boxer însuşi. Tyson nu s-a regăsit nici în imaginea băiatului bun care creşte porumbei şi pentru asta apare într-un documentar. Nici în actorul de ocazie din Hangover. Nici în rolul de tată devotat. Cine crede că se va împăca fructuos şi se va descurca salvator cu rolul de promotor-impresar al altor pugilişti are, într-adevăr, resurse nelimitate de speranţă.
Mike Tyson este tragic pentru multitudinea de slăbiciuni care îl compun. Probabil că şi pentru acest motiv şansele continuă să-i curgă la uşă şi să-i plătească facturile, măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Oamenii puternici în sensul plin al cuvîntului, luptătorii, femei sau bărbaţi deopotrivă, care nu se lasă în voia sorţii, nu găsesc atîtea soluţii şi atîtea căi. Infinitul pare a
