Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Capitala, fără un muzeu al sculpturii

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 · ·

Muzeul Medrea, singurul specializat pe sculptură din Bucureşti, a rămas fără sediu de mai bine de doi ani. Conducerea Muzeului Municipiului Bucureşti, în subordonarea căruia se afla „Medrea”, nu a rezolvat problema sediului nici până astăzi.

Dispariţia singurului muzeu al sculpturii a dus la vitregirea bucureştenilor şi, în special, a studenţilor de la Universitatea Naţională de Arte de posibilitatea admirării şi studierii a sute de opere de artă. „A fost mare muzeu aici! Numai statui de-ţi luau ochii, iar oamenii chiar veneau să viziteze”, a spus Ovidiu, unul dintre vecinii Muzeului Medrea, care locuieşte pe strada Budişteanu.

Fosta adresă este la o aruncătură de băţ faţă de Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (UNARTE) şi de Secţia Sculptură a instituţiei de învăţământ. „Era aici, peste drum de atelier, , unde am fi putut merge să studiem sculpturile. Acum am auzit că lucrările au fost împrăştiate prin Casa Poporului, să le admire politicienii, nu noi!”, a spus şi Andrei Bălan, student în anul III la secţia sculptură a UNARTE.

Exponatele, mutate în „Casa Poporului”

Informaţia împrăştiată pe holurile UNARTE este confirmată de muzeograful Laurenţiu Solomon, cel care s-a ocupat de exponatele de la „Medrea”. „Aproximativ 90% din expunerea permanentă a fost dus la etajul întâi şi la mezaninul Palatului Parlamentului. Restul se află în depozitul de la Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti n.r.)”, a explicat Solomon. Cu alte cuvinte, 44 din cele 52 de lucrări avizate pentru expunere sunt în fosta Casă a Poporului, în timp ce alte 347 au fost puse în conservare.

Noul loc este însă greu accesibil atât vizitatorilor, cât şi studenţilor care au nevoie de aceste lucrări. De altfel, şi în majoritatea muzeelor din Capitală sau a depozitelor acestora tinerilor de la UNARTE le este respins accesul. „Cei de la muzeele din Bucureşti mă trimit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 35 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 24 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 43 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°