Foto: Karina Knapek I.L. Caragiale spunea: „Trec astăzi neştiut prin lume/ Dar trainic las în viitor,/ Un sân, o glorie, un nume,/ Acestui imbecil popor”. „Poporul care vine la mine nu e deloc imbecil”, spune Tudor Gheorghe.
Niciodată nu a făcut spectacole întâmplător. În clipa în care a simţit că societatea română are nevoie de un sprijin, de un imbold, de o justificare, atunci a realizat spectacolul „Degeaba”. „Când am simţit că muzica populară românească este într-o perioadă critică, am simţit nevoia să readuc în conştiinţa tinerei generaţii adevăratul cântec popular. Acum plec la drum cu un nou spectacol, care se explică prin el însuşi, prin demersul meu artistic. Nu este pedagogic. Diferenţa dintre muzica lăutărească şi cântecul românesc popular este evidentă. Departe de mine gândul de a pune la zid muzica lăutărească! Ea este o componentă a fanteziei creatoare a acestui popor şi nu trebuie blamată în nici un fel”, declară neica Tudor.
Ceea ce-l deranjează pe bard este „decăderea, în egală măsură, a cântecului lăutăresc – transformat în penibile cântări – şi căderea cumplită a cântecului popular înspre stupizenia de pe lume. Dacă înainte ne lăudam cu lada de zestre a cântecului popular, acum, gata, nu mai avem cu ce ne lăuda. Nu mai există!”.
Tudor Gheorghe a scris un cântecel popular, sortit să ridiculizeze aberaţiile care au fost introduse „contra naturii” în folclorul românesc: „Foaie verde, foaie lată/ Sunt cel mai fericit tată/ Am crescut băiat şi fată/ Fata seamănă cu mine/ Înaltă şi făcută bine/ Şi băiatul tot aşa/ Că seamănă cu mă-sa”...
Pentru concertul „Tudor Gheorghe – rapsod şi lăutar”, neica a ales să treacă prin zonele reprezentative ale folcorului românesc, ţinând totodată partea muzicii lăutăreşti, compunând chiar o manea. „Am folosit exact arhetipul acestui gen: Mulţi au pe lume noroc,/ Dar eu sunt pe