Foto: Karina Knapek I.L. Caragiale spunea: „Trec astăzi neştiut prin lume/ Dar trainic las în viitor,/ Un sân, o glorie, un nume,/ Acestui imbecil popor”. „Poporul care vine la mine nu e deloc imbecil”, spune Tudor Gheorghe.

Niciodată nu a făcut spectacole întâmplător. În clipa în care a simţit că societatea română are nevoie de un sprijin, de un imbold, de o justificare, atunci a realizat spectacolul „Degeaba”. „Când am simţit că muzi­ca populară românească este într-o pe­rioadă critică, am simţit nevoia să re­a­duc în conştiinţa tinerei generaţii ade­vă­ratul cântec popular. Acum plec la drum cu un nou spectacol, care se explică prin el însuşi, prin de­m­ersul meu artistic. Nu este pedagogic. Diferenţa dintre muzica lă­u­tă­rească şi cântecul românesc popular este evidentă. Departe de mine gân­dul de a pune la zid muzica lăutărească! Ea este o componentă a fanteziei creatoare a acestui popor şi nu trebuie blamată în nici un fel”, declară neica Tudor.

Ceea ce-l deranjează pe bard este „de­căderea, în egală măsură, a cân­tecului lăutăresc – transformat în pe­ni­bile cântări – şi căderea cum­plită a cân­tecului popular înspre stupizenia de pe lume. Dacă înainte ne lăudam cu lada de zestre a cântecului popular, acum, gata, nu mai avem cu ce ne lăuda. Nu mai există!”.

Tudor Gheorghe a scris un cântecel popular, sortit să ridiculizeze aberaţiile care au fost introduse „contra naturii” în folclorul românesc: „Foaie verde, foaie lată/ Sunt cel mai fericit tată/ Am crescut băiat şi fată/ Fata seamănă cu mine/ Înaltă şi făcută bine/ Şi băiatul tot aşa/ Că seamănă cu mă-sa”...

Pentru concertul „Tudor Gheorghe – rapsod şi lăutar”, neica a ales să treacă prin zonele reprezentative ale folcorului românesc, ţinând totodată partea muzicii lăutăreşti, compunând chiar o manea. „Am folosit exact arhetipul acestui gen: Mulţi au pe lume noroc,/ Dar eu sunt pe