Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa: invazia romilor în ţările nordice este iminentă din 2014

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Faptul că de la 1 ianuarie 2014, românii vor putea lucra în orice ţară din Europa, odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii ar putea duce la o invazie a celro care doresc să profite de sistemele de protecţie socială. Aşa declară Daniel Ţecu, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa. În plus, acesta spune că este nevoie de un proiect coerent de integrare a romilor.

„Intrăm într-o nouă etapă de liberă circulaţie, iar Uniunea Europeană ar trebui să aibă un proiect coerent de integrare a romilor acolo unde se găsesc, în ţările Europei. Vrem liberă circulaţie şi ridicarea restricţiilor însă în acelaşi timp nu putem sta nepăsători privind cum din cauza unora care nu doresc să se integreze, imaginea românilor şi a României este călcată în picioare”, a explicat preşedintele FADERE.

Concret, de la 1 ianuarie, se termină perioada de şapte ani în care statele Uniunii Europene puteau pune restricţii pe piaţa muncii pentru români.

„Cu toate că din ce in ce mai multe voci din partea oficialilor din Guvernele U.E vorbesc despre o posibilă prelungire, acest lucru pare imposibil. Dacă o ţară ar dori să prelungească restricţiile, ori ar trebui să se modifice Tratatul Uniunii Europene, ori acea ţară trebuie să iasă din U.E”, mai spune Ţecu.

Acesta solicită Guvernului să pregătească acorduri cu Ministerele de Interne din ţările UE şi să trimită poliţişti pentru a „scădea infracţiunile grupurilor de romi care vor merge în ţările europene”.

La ora actuală, 500.000 de români din cei care trăiesc în ţările Uniunii Europene sunt afectaţi de restricţiile de pe piaţa muncii.

Eliminarea restricţiilor, un „win-win game”

Pe de altă parte, în opinia ambasadorului României la Londra, Ion Jinga, eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari de pe piaţa muncii din Marea Britanie, de la 1 ianu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 39 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°