Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centura de ocolire a Clujului, în variantă liberală şi democrată

Publicat in Adevarul, marți 11 aprilie 2006 ·

Propunerea lui Boc, de trei ori mai scumpă decât cea a lui Nicoară Boc, că Ministerul Transporturilor finanţează cu suma de 45 milioane de euro o variantă rutieră prin Vâlcele-Dezmir, a surprins.

Cel mai uimit s-a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Marius Nicoară, care a aflat duminică de proiect chiar de la primarul democrat Emil Boc. După cum ne-a declarat preşedintele Nicoară, specialiştii lucrează la un studiu de fezabilitate pe altă variantă, Tureni-Aiton-Dezmir, de aceeaşi lungime (circa 24 km), dar de aproape trei ori mai ieftină, doar 30 milioane de euro. Potrivit lui Nicoară, varianta Consiliului Judeţean ar fi mai ieftină, urmând drumurile judeţene existente.

Bucurie în Feleac

Surprins plăcut s-a arătat Ioan Tanţău, primarul comunei Feleac, principala beneficiară a noului traseu. Acesta ne-a relatat că ştie de proiectul lui Boc, pregătit de minister în urmă cu trei ani, când a fost efectuat un studiu de fezabilitate. Traseul ar fi deviat de la baza Dealului Feleacului dinspre Turda, ar ajunge la releul de televiziune, pârtia de schi, şi ar coborî prin pădurea de lângă localitatea Gheorgheni, colonia Sopor şi apoi ar ieşi prin Dezmir la DN1 C, care face legătura spre est, cu Dej-Baia Mare-Suceava, sau spre nord-vest, spre DN1F, Zalău-Satu Mare.

Tristeţe la Aiton

Neplăcut surprins este însă primarul din Aiton, Nicolae Fărăgău, care ne-a declarat că lucrează de mai mult timp pentru rezolvarea unor probleme legate de traseul centurii, cum ar fi identificarea proprietarilor. "Aici s-au şi identificat terenurile pentru care este necesară exproprierea, oamenii sunt de acord cu schimburi de teren pe alte amplasamente. Vestea cu centura ocolitoare a adus mulţi posibili investitori, care probabil se vor retrage", ne-a spus Fărăgău. Traseul prin Aiton urma vechiul drum roman, Turda (Potaisa)-Cluj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinții Constantin și Elena. Cine sunt românii care își sărbătoresc ziua onomastică pe 21 mai

Ziare.com acum 23 minute
Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică îi pomenește marți, 21 mai, pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Cel dintâi şi cel mai mare împărat creştin, Sfântul Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în ceta

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 3 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 11 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°