Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un deputat PP-DD de Timis propune dublarea sau chiar triplarea amenzilor soferilor depistati bauti in trafic

Publicat in Opinia Timisoarei, marți 28 mai 2013 ·

TIMISOARA. Adrian Diaconu, deputat din partea PP-DD Timis, este co-autor al unui proiect de lege prin care se doreste dublarea sau chiar triplarea amenzilor date pentru soferii depistati bauti, in trafic.

Potrivit proiectului se propune dublarea si chiar triplarea pedepselor cu inchisoarea acordate la ora actuala, pentru alcoolemie penala sau consum de stupefiante; cresterea duratei de suspendare a permisului la 5 – 10 ani, pentru alcoolemie penala, respectiv la 6 – 12 luni, pentru contraventii; majorari ale pedepselor, in cazul recidivei in cinci ani de la restituirea permisului; imposibilitatea de a beneficia de reducerea sanctiunilor aplicate soferilor care se afla sub influenta alcoolului sau a stupefiantelor si conduc autoturisme pe drumurile publice. Pedepsele propuse sunt mai mici sau mai mari, dupa cum titularul permisului are o imbibatie alcoolica de pana la, respectiv de peste 0,80 g/ l de alcool pur in sange.

”Astfel de masuri sunt usor de pus in practica si nu necesita niciun efort bugetar suplimentar, dar vor avea rol de preventie si vor duce la scaderea numarului de accidente rutiere cu aproximativ 20%. Eeficienta inaspririi legislatiei rutiere e dovedita de scaderea cu 30 – 50% a numarului de evenimente rutiere soldate cu morti si raniti in tari ca Franta, Anglia, Portugalia si Luxemburg. In aceste tari conducerea sub influenta bauturilor alcoolice (0,8 g/ l de alcool pur in sange) sau refuzul de a efectua alcool-testele se pedepsesc cu inchisoarea pana la doi ani, 4.500 de euro amenda, sase puncte de penalizare si trei ani de suspendare a permisului auto, iar recidiva se pedepseste cu pana la patru ani de inchisoare, 9.000 de euro amenda, sase puncte de penalizare si pierderea permisului auto pentru minimum trei ani“, a declarat Diaconu.

Potrivit lui Diaconu exista 13 motive pentru inasprirea pedepselor aplicate soferilor care se i

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°