Merita secolul nostru o asemenea naraţiune?
La ora asta, cînd pariurile în sport trec prin cea mai proastă pasă, mai toate fiind suspectate că întinează competiţiile, ar fi extrem de nedrept să-l ignorăm pe acela cîştigat de Nick Newlife, duminică, la Wimbledon. Ca om care adoră rămăşagurile, mai ales acelea cu sine însuşi - povestea lui Newlife m-a entuziasmat, dacă azi ne mai poate entuziasma ceva, aproape cît victoria lui Federer. Poate chiar mai mult, pentru că ea e garantată în timp şi de moarte.
Newlife - ce nume prea bine găsit! - s-a dus, în 2003, după primul triumf al elveţianului la Wimbledon, pînă la o casă de pariuri, şi a jucat 1520 de lire pe 7 victorii ale lui Federer la Wimbledon pînă în 2019, adică un pariu întins pe 16 ani… Cota pariului era precisă, de 66 la 1, dar nimeni nu poate şti ce-a fost precis în mintea lui Viaţănouă. Poate instinctul său de om priceput în tenis - asta ca să fim cît de cît logici. Poate că avea, cum se zicea şi la noi, la hipodrom, “o viziune”.
Există întotdeauna vedenii, chiar şi la ageamii. Nick poate că nu a fost literalmente un ageamiu - ne putem juca oricît cu acest “poate”, nu contează. El a scos o mie şi ceva de lire pentru “vedenia” lui, cu totul nemaivăzută, a luat biletul cu pariul său, l-a pus în buzunar, l-a ţinut bine ani de zile, căci Federer îl confirma şi îi cerea să aibă răbdare… Viaţănouă, tenace în răbdarea sa, a mers pînă acolo încît a trecut în testament biletul său, şi a murit în 2009. Biletul nu a murit.
În acest timp, au murit multe idei şi mulţi idealişti, au căzut asteroizi în hău, ne-au supărat mulţi hemoroizi, au dispărut specii, bancomate, case de pariuri, case de nebuni, cîte nu s-au întîmplat cu mintea omenească, dar biletul nu a murit, iar Federer şi-a perfecţionat reverul său fabulos cu o mînă, cu care va intra precis în istoria tenisului. În 2012, la 30 de ani, el