Nemţii sînt primii în semifinale, după o victorie împotriva lusitanilor în care elevii exilatului Low au fost stăpîni pe situaţie.

Constatare de început. Ce meci superb! Ce recital de joc ofensiv, ce valoare împrăştiată pe gazonul, cam prost, de la Basel, ce plăcere să priveşti!

Ceva de suflet acum. Splendidă ideea lui Scolari de a le da jucătorilor săi un poem scris de Eleanor Roosevelt. Iată doar un pasaj, din final: “L-am rugat: Doamne, spune-mi că vei fi cu mine mereu! Iar Domnul mi-a răspuns: atunci cînd credeai că eşti singur, Eu vegheam deasupra ta şi-ţi linişteam sufletul”. Oare de ce alţii au noroc de astfel de antrenori şi noi nu?

Trecem la fotbal acum. Şi la celălalt antrenor, Low, exilat în tribună, meseriaş şi el. A avut ceva dubii după grupă şi a umblat la jucători, punîndu-i lui Ballack două ajutoare cu fizic şi minte, Rolfes şi Hitzlsperger, dar şi fixîndu-l pe Schweinsteiger foarte sus, pe partea unde Ronaldo coboară arareori. I-a ieşit perfect lui Herr Joachim.

După o jumătate de ceas, portughezii nici nu ştiau ce i-a lovit. Totul începuse cu golul lui Schweinsteiger. Apoi Klose a făcut 2-0, clasic, cu capul, moment în care Scolari a scos mesajul către jucători, dar l-a citit pentru el. Nuno Gomes a readus Portugalia în luptă, pe ratarea unui Ronaldo parcă prea apăsat de umbra celor 80 de milioane puse pe capul lui.

Dacă Pepe marca în minutul 57, am fi avut poate un meci şi mai bun. Însă fundaşul lui Real a ratat incredibil, permiţînd Germaniei să tragă aer în piept şi să lovească iar prin Ballack, 3-1, cu fault în atac, însă extrem de clar asupra lui Paolo Ferreira . Avantaj suficient pentru ca Portugalia, una dintre cele mai frumoase echipe ale acestui European, să-şi vadă visele spulberate de această Germania pe care mulţi o vedeau terminată, dar uitaseră că aşa ceva mai rar se vede. Golul lui Helder Postiga di