Zâna Verde… Învăluia diafan sufletele, accentua toate senzaţiile, astfel încât realitatea îşi schimba forma şi culoarea. Un singur pahar cu licoare verde, şi imaginaţiei îi creşteau aripi până la cer…
La sfârşitul secolului al XIX-lea, absintul era băutura misterioasă care cucerea întreaga Europă. Au descoperit-o mai întâi sufletele boeme în căutarea muzei care să le aline frământările. Poeţi, scriitori sau pictori aşteptau cu înfrigurare întâlnirea cu "Zâna cea Verde", moment în care ceasul suna apropierea de "l'heure verte".
Gesturile cu care se prepara băutura deveniseră ritualice, un nume care spunea totul: la louche. Într-un pahar era turnat mai întâi absintul, apoi se aşeza deasupra o spatulă metalică perforată, peste care îşi ţinea echilibrul un cubuleţ de zahăr. Apa rece era turnată peste cubul de zahăr şi se împrăştia ca un râu viljelios de munte prin crăpăturile spatulei, învolburându-se, adunându-şi toate puterile pentru a o readuce la viaţă pe Zâna cea Verde.
Băutura îşi schimba culoarea, transformându-se din verde într-un alb lăptos, la fel cum aveau să se metamorfozeze şi mintea celui aflat în căutarea sublimului. Vincent van Gogh, Henry Toulouse-Lautrec, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Charles Baudelaire sau Oscar Wilde obişnuiau să savureze licoarea magică atunci când se aflau în căutarea inspiraţiei. Multe dintre reclamele din epocă înfăţişau un muritor aflat la picioarele Muzei Verzi, cerând o cupă de absint.
Cu vremea, absintul a trecut dincolo de lumea artiştilor, devenind o băutură căutată de toate clasele sociale, de la nobili până la cei mai nefericiţi. Nu a trecut mult până când Zâna Verde a fost transformată din muză în blestem. Se vorbea despre dezechilibre psihice, depresii, acte de violenţă şi chiar crime. La începutul secolului al XX-lea, absintul devine "Diavolul cel verde" şi este inter