Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adomniţei în faţa judecătorilor ieşeni: "Judeţul ar putea pierde de două ori: ar rămâne fără drum şi cu banii luaţi"

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2012 · ·

Primul termen al procesului în care firma Euroconstruct a dat în judecată Consiliul Judeţean Iaşi, după ce contractul de lucrări la un drum a fost reziliat din cauză că societatea nu executase decât 19% din proiect, a debutat cu o amânare.

Firma a solicitat termen pentru a studia dosarul şi pentru a depune amendamente, iar judecata se reia pe 27 septembrie. "Mi se pare revoltător faptul că reclamantul, dupa ce a avut la dispoziţie două luni de când a reclamat Consiliul Judeţean, abia marţi dimineaţă a găsit de cuviinţă să-şi angajeze un apărător şi să constituie acest lucru motiv de amânare. Nu pot să permit ca judeţul Iaşi să plătească de două ori. O dată că nu avem drum şi doi, să trebuiască să returnăm Uniunii Europene toţi banii. Adică, şi fără drum, şi cu banii luaţi", a spus Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi.

Consiliul Judeţean Iaşi amendat pentru un drum ciuruit la care licitaţia pe bani europeni ridică semne de întrebare

Societatea Euroconstruct, cunoscută ca o firmă de casă a Primăriei Iaşi, care a obţinut numeroase contracte de asfaltare din creditul DEXIA, trebuia să termine până în octombrie 2012 drumul de 38 de kilometri. Cu toate acestea, până în august doar 19% din lucrare cu fonduri europene era executată, iar oficialii CJ au decis să rezilieze contractul. Firma a acţionat în instanţă judeţul fapt care împiedică un alt constructor să reia lucrările pe şantierul abandomat, chiar dacă CJ atribuie contractul unei alte societăţi. Vezi AICI cum arată drumul nefinalizat de Euroconstruct. Termenul maxim în care poate fi realizat drumul cu fonduri europene este mijlocul lui 2015.

Proces-bombă la Tribunalul Iaşi: o firmă de casă a Primăriei pune în pericol un proiect european

Şeful CJ a solicitat instanţei termene cât mai scurte şi a anunţat că se va prezenta de câte ori va fi nevoie în faţa judecătorilor alături de avocaţii angaja

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 45 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 24 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 2 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°