Comisia Europeană a adoptat astăzi cea de-a 20-a actualizare a listei europene a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții sau restricții de exploatare în Uniunea Europeană, cunoscută ca „lista UE pentru siguranța aeriană".
Din cauza unor probleme importante privind siguranța, transportatorii aerieni certificați în Eritreea au fost adăugați pe listă. Pe de altă parte, în urma îmbunătățirii situației privind siguranța în Mauritania, a fost posibilă eliminarea de pe listă a tuturor transportatorilor aerieni certificați în această țară. Același lucru a fost valabil în cazul transportatorului iordanian Jordan Aviation, care a fost, de asemenea, eliminat de pe listă. S-au observat, de asemenea, progrese în Libia, însă autoritățile libiene au fost de acord ca transportatorilor libieni să nu le fie permis să opereze zboruri către Europa înainte de a fi pe deplin recertificați, în mod satisfăcător pentru Comisie.
"Comisia este pregătită să facă toate eforturile pentru a ajuta țările afectate de lista pentru siguranță să-și consolideze atât capacitățile tehnice, cât și cele administrative, pentru a depăși cât mai rapid și mai eficient posibil dificultățile cu care se confruntă în domeniul siguranței", spune comisarul Siim Kallas, vice-președinte al Comisiei Europene responsabil cu transporturile.
Noua listă o înlocuiește pe cea întocmită în aprilie 2012 și poate fi consultată pe site-ul web al Comisiei.
Toți transportatorii aerieni certificați în Mauritania au fost eliminați de pe listă în urma progreselor realizate de către autoritățile competente și în perspectiva unei vizite de verificare la fața locului, care urmează să fie efectuată în curând de către Comisie. Acest progres a fost confirmat de două misiuni finalizate cu constatări pozitive, desfășurate la fața locului de către Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI).