Excelenţa Voastră, domnule deputat Ion Popescu! În primul rând aş dori să Vă felicit cu prilejul victoriei pe care a repurtat-o recent Partidul Regiunilor din care faceţi parte. Dar spuneţi-mi, cum se explică faptul că aşa-zisa bătălie pentru limba de stat şi pentru limbile regionale sau minoritare s-a desfăşurat pe ultima sută de metri ai actualei legislaturi?

Mulţumesc. Cel mai mare merit aparţine autorilor proiectului legii, fracţiunii Partidului Regiunilor din Parlamentul Ucrainei în întregime, precum şi aliaţilor noştri din celelalte partide, Preşedinţiei Ucrainei. Cu alte cuvinte, adoptarea acestei Legi reprezintă o adevărată victorie a bunului simţ şi a spiritului european.

De ce atâta vâlvă în jurul acestui act legislativ? Pentru că aşa se întâmplă de obicei în preajma şi în timpul campaniilor electorale, când lumea începe să se întrebe cine şi cum îşi indeplineşte obligatiile şi cine nu şi le îndeplineşte. Asta în primul rând. În al doilea rând, nu trebuie să uităm că adoptarea Legii cu privire la bazele politicii de stat în domeniul limbilor a întâmpinat foarte multe obstacole, că a fost boicotată în permanenţă şi că ea s-a numărat printre principalele obligaţiuni pe care şi le-a asumat partidul de guvernământ la alegerile precedente şi printre cele 12 obligaţiuni pe care şi le-a asumat Statul Ucrainean în faţa Consiliului Europei. Ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare este una din ele. Mai mult, ştim cu toţii că aceasta n-a fost implementată şi ratificată din cauza activităţii distructive a comisiei de profil din Parlamentul Ucrainei, condusă de naţionalistul Volodymyr Iavorivski, membrii opoziţiei deţinând majoritatea voturilor în comisia respectivă. Ei erau întotdeauna contra, creând astfel o imagine proastă Ucrainei pe plan internaţional. Iar majoritatea parlamentară a făcut tot posibilul ca până la