Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comemorare cu scandal

Publicat in Jurnalul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Primele opt comemorări ale atacurilor teroriste din SUA au fost zile de unitate naţională. Cea de-a noua, care va avea loc mâine, se anunţă mai tumultuoasă ca niciodată, după ce şeful unei secte religioase a anunţat că îi va încuraja pe credincioşi să ardă mai multe exemplare ale Coranului mâine, 11 septembrie. Reacţiile nu au întârziat să apară, comunitatea musulmană condamnând actul necugetat al sectei. Şi generalul David Petraeus, comandantul Forţei Internaţionale pentru Securitate şi Asistenţă (ISAF) şi al trupelor americane din Afganistan, avertiza că un astfel de act îi va pune în pericol pe militarii americani din Afganistan şi va contribui la creşterea sentimentului antiamerican în rândurile populaţiei acestei ţări.

Un editorialist de la publicaţia online Newsweek.com se întreba ieri dacă Al-Qaida, temuta reţea condusă de Ussama ben Laden, creierul atentatelor din "marţea neagră", mai este la fel de periculoasă ca în urmă cu nouă ani. "Din 2001, reţeaua nu a mai fost capabilă să lanseze nici măcar un atac major asupra unor ţinte importante din SUA şi Europa", scrie Newsweek. "Astăzi, Al-Qaida nu poate spera decât să găsească un tânăr tulburat, care a devenit radical pe internet, şi pe care să-l înveţe cum să-şi îndese exploziv în chiloţi". Ce s-a întâmplat în ultimii nouă ani în Statele Unite?

NewsWeek răspunde: "Guvernul (american, n.n.) a creat sau reconfigurat cel puţin 260 de organizaţii care se ocupă cu diverse aspecte ale războiului antitero. Sumele cheltuite pentru serviciile secrete au crescut cu 250%, la 75 de miliarde de dolari (cifră oficială, mult subestimată). Au fost ridicate 33 de ansambluri imobiliare, pe o suprafaţă de trei ori mai mare decât Pentagonul, pentru birocraţii serviciilor secrete. La câţiva kilometri de Casa Albă a fost creat cel mai mare serviciu guvernamental din ultimii 50 de ani - Departamentul pen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 53 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Protest la Guvern: Zeci de ANGAJAȚI ai premierului Marcel Ciolacu cer salarii mai mari

Gandul acum 33 minute
Zeci de angajați ai Guvernului au ieșit în stradă luni după-amiază. Nemulțumirile lor sunt salariile mici și faptul că trebuie să suplinească și posturile lăsate libere. Liderul de sindicat Noni Iordache spune că salariul la ora actuală este de 5.00

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 40 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 17 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Ministerul Sănătății, în căutare de echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară. De ce fel de aparatură este nevoie

Ziare.com acum 24 minute
Secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară au nevoie de noi echipamente, iar Ministerul Sănătăţii intenţionează să le cumpere și a lansat un proces de consultare a pieţei. "Specialitatea ATI reprezintă un domeniu de importanţă majoră în s

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°