Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest al fanilor formaţiei "U" Cluj la adresa Jandarmeriei după meciul cu Steaua

Publicat in Romania Libera, marți 26 februarie 2013 ·

Asociaţia "Şepcile Roşii 1919", care reprezintă interesele fanilor Universităţii Cluj, a formulat, marţi, un protest la adresa Jandarmeriei Române, prin care reclamă folosirea gazelor lacrimogene de către jandarmi, în timpul meciului cu Steaua Bucureşti, din seara precedentă, transmite Mediafax.

Suporterii Universităţii sunt deranjaţi de intervenţia în forţă a jandarmilor, din prima repriză a partidei cu Steaua Bucureşti, de luni seară (scor 0-1), forţele de ordine ajungând să folosească spray lacrimogen după aprinderea unor fumigene pe Cluj Arena.

La finalul partidei, purtătorul de cuvând al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Anda Pop, a infirmat folosirea gazelor lacrimogene, însă fotografiile şi înregistrările filmate o contrazic, susţin fanii "şepcilor-roşii".

"Asociaţia Şepcile Roşii 1919 îşi exprimă indignarea faţă de reacţia violentă, nejustificată şi ilegală avută de reprezentanţii Jandarmeriei Române la meciul dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti. Pe lângă încălcarea flagrantă a legilor în vigoare (Legea nr. 4 din 2008), reprezentanţii Jandarmeriei au dat încă o dată dovadă de disponibilitate la provocări ce puteau duce la escaladarea violenţei. Un astfel de comportament este intolerabil şi de condamnat şi nu poate avea ca şi consecinţe decât scăderea încrederii în această instituţie", se arată în comunicatul de marţi.

Fanii clujeni cer Jandarmeriei o explicaţie oficială cu privire la motivele recurgerii la gaze lacrimogene împotriva spectatorilor: "Punctul nostru de vedere este susţinut de fotografii şi înregistrări video. Considerăm ca fiind inacceptabil faptul că o instituţie publică face declaraţii oficiale lipsite de adevăr. Pe această cale solicităm Jandarmeriei Române un punct de vedere oficial, faţă de evenimentele care au avut loc şi, în funcţie de răspunsul primit, vom demara acţiuni juridice împotriva instit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 41 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°