Cătălin Predoiu susţine, în "proiectul de ţară" depus în cadrul competiţiei interne din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, că viitorul preşedinte al României trebuie să fie un "preşedinte unificator", care nu poate ieşi decât din competiţie autentică.
"Un «preşedinte unificator», de care are nevoie România, nu poate ieşi decât din competiţie, pentru că prin competiţie autentică se asigură un lider autentic, iar liderul autentic este un lider puternic, care să unifice solid energiile dreptei şi mai departe, ale Naţiunii, pentru binele României!", scrie Predoiu în programul său politic.
Predoiu arată că PDL este un partid care a făcut istorie recentă în România, asumându-şi în momente critice pentru ţară alegeri grele dar necesare, iar această formaţiune "are vocaţia să revină din nou la guvernare şi să reia proiecte concretizate precum au fost cele din trecut", referindu-se la noul Cod Civil, Noul Cod al muncii. "Edificiul economic, sistemul sanitar, cel educaţional şi altele aşteaptă încă să fie reconstruite. PDL are forţa internă să revină în prim planul politicii prin oamenii săi, prin politicile sale, prin ştiinţa sa de a lupta şi de a învinge. PDL are nevoie să se măsoare din nou cu el însuşi şi are ocazia prin acestă campanie internă să declanşeze încă o dată pofta de succes şi ambiţia victoriei, în perspectiva alegerilor viitoare", consideră Predoiu.
El mai arată că, prin guvernul alternativă şi noua politică a construcţiei, PDL pregăteşte metodic o alternativă pentru România, "garanţia unei bune guvernări viitoare a României de către PDL".
"Dreapta în România înseamnă astăzi PDL şi, după toate semnele, dreapta de mâine se va baza în mod esenţial pe PDL. De aceea, PDL are obligaţia morală să reuşească în acest demers al opoziţiei inteligente şi organizate, structurate pe principii şi pe echipe bine gândite. Opoziţi