92 de tineri au primit loturi de casă, cu suprafeţe cuprinse între 265 şi 400 mp, la marginea oraşului, în zona numită Musceluţ
Deşi Legea 15/2003 a intrat în vigoare în urmă cu nouă ani, aplicarea ei, la Zărneşti, s-a realizat doar în acest mandat. Este vorba despre atribuirea de suprafeţe pentru tineri. „Pentru prima dată, la Zărneşti, s-a reuşit un demers pozitiv, în sensul că în ultimii doi ani, din vreo 233 de cereri depuse de tineri pentru obţinerea unei suprafeţe de teren pentru construirea de locuinţe, în urma aplicării criteriilor prevăzute de lege, au fost selectate 92 de cereri, în această perioadă urmând să se finalizeze punerea în posesie şi încheierea contractelor notariale”, a declarat viceprimarul Ioan Voiculeţ, pentru newsbv.ro. Practic, este vorba de construirea unui nou cartier, cu loturi de casă în suprafeţe cuprinse între 265 şi 400 mp, la marginea oraşului, în zona numită Musceluţ, chiar în apropierea bisericii. 92 de tineri au primit loturi de casă, cu suprafeţe cuprinse între 265 şi 400 mp, la marginea oraşului, în zona numită Musceluţ
Deşi Legea 15/2003 a intrat în vigoare în urmă cu nouă ani, aplicarea ei, la Zărneşti, s-a realizat doar în acest mandat. Este vorba despre atribuirea de suprafeţe pentru tineri. „Pentru prima dată, la Zărneşti, s-a reuşit un demers pozitiv, în sensul că în ultimii doi ani, din vreo 233 de cereri depuse de tineri pentru obţinerea unei suprafeţe de teren pentru construirea de locuinţe, în urma aplicării criteriilor prevăzute de lege, au fost selectate 92 de cereri, în această perioadă urmând să se finalizeze punerea în posesie şi încheierea contractelor notariale”, a declarat viceprimarul Ioan Voiculeţ, pentru newsbv.ro. Practic, este vorba de construirea unui nou cartier, cu loturi de casă în suprafeţe cuprinse între 265 şi 400 mp, la marginea oraşului, în zona numită Musceluţ, chiar în