Presedintele iranian in exercitiu Mahmoud Ahmadinejad va depune juramantul miercuri pentru al doilea mandat de patru ani, pe fondul protestelor fata de realegerea sa si al criticilor propriei tabere conservatoare, care il acuza ca nu este loial liderului suprem iranian, comenteaza AFP, citata de NewsIn.
Ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, care decide in privinta problemelor celor mai importante, a confirmat luni alegerea lui Ahmadinejad in cursul unei ceremonii la care au luat parte inaltii demnitari ai regimului.
Din 12 iunie, Iranul se afla in cea mai grava criza politica de la instaurarea republicii islamice in 1979, cu manifestatii reprimate violent care s-au soldat cu cel putin 30 de morti. Aproape 2.000 de protestatari au fost arestati, printre ei in jur de 50 de lideri reformatori si jurnalisti, acuzati ca au incercat sa rastoarne regimul islamic.
Liderii opozitiei, Mir Hossein Moussavi si Mehdi Karoubi, continua sa ceara anularea alegerilor prezidentiale, despre care afirma ca au fost fraudate.
Sambata, la tribunalul revolutionar de la Teheran, a inceput procesul a o suta de persoane judecate pentru punerea in pericol a sigurantei nationale.
Toate acestea intervin dupa un discurs din 19 iunie al liderului suprem, care i-a adus un sprijin ferm lui Ahmadinejad, dupa o saptamana de proteste postelectorale.
Liderii iranieni au acuzat tarile occidentale, in special Marea Britanie, ca au sustinut manifestatiile postelectorale. Londra a negat orice ingerinta in treburile interne ale Iranului, iar tensiunile s-au intensificat intre cele doua tari in urma arestarii a noua angajati locali ai ambasadei britanice. Acuzati ca au participat la manifestatii, acestia au fost eliberati ulterior.
Relatiile dintre Iran si Occident s-au deteriorat in timpul primului mandat al presedintelui Ahmadine