Desi retorica personajului sau principal, Ryan Bingham (un tip al carui job este sa concedieze sute de oameni din diverse companii de pe tot teritoriul Americii), este axata, intr-adevar, pe minciuna prin care patronii incearca sa-si calmeze salariatii dezolati de somajul iminent si, mai ales, sa-i impiedice sa-i dea in judecata, ar fi complet nedrept ca un film precum "Sus, in aer" / "Up in the Air" sa fie judecat strict in termenii acestei pledoarii. Pentru ca scenariul scris de Jason Reitman si Sheldon Turner nu e nici tembel, nici superficial. Filmul este mult mai mult decât o incurajare poleita made in Hollywood pentru toti disponibilizatii lumii. El vorbeste cu stil, subtilitate si, mai ales, cu o sincronizare perfecta la spiritul timpului, despre viata rece si artificiala din marile corporatii ale lumii, despre singuratate si despre iluzia vietii traite doar in plan virtual. Filmul surprinde cu precizie dureroasa una dintre marile amagiri ale lumii de azi - succesul tradus printr-o slujba bine remunerata intr-o corporatie multinationala. Cei condamnati sa zumzaie un numar fix de ore pe coridoarele si in birourile cu mocheta pe jos, pereti de sticla, lumini de neon si jaluzele de aluminiu sunt privati, fie ca sunt constienti sau nu, de farmecul, veselia, culorile si aromele esentiale ale vietii. Procesul prin care oamenii au devenit sclavii mobilelor, laptop-urilor, fiselor de pontaj, deplasarilor de serviciu, regulamentelor si procedurilor a inceput de ceva timp in societatea occidentala, iar acum e extrem de familiar si la noi, pentru angajatii marilor companii. Iar constientizarea brusca a acestei transformari a omului contemporan, a vidului pe care, asemenea lui Bingham, acesta il poarta cu el, botezat sarcastic cu numele de succes profesional, recompense in mile de zbor sau reduceri la diverse servicii este componenta cea mai interesanta, profunda si