Dosarul celor şapte tablouri furate din Olanda – capodopere ale unor maeştri – stârneşte în continuare multe întrebări. Cea mai apăsătoare este legată de distrugerea totală a picturilor – cea mai gravă pierdere de artă din patrimoniul universal în urma unui act deliberat din ultimele decenii. De la ultimul război mondial nu s-a mai întâlnit un asemenea act ireparabil ­ incendierea în vrac a unor tablouri celebre. În Olanda, locul de unde au fost furate tablourile, impactul emoţional al jafului urmat de deznodământul cu putere de cataclism pentru lumea muzeelor, a colecţionarilor şi iubitorilor de artă va avea consecinţe pe termen lung.

În furturile de obiecte de artă, mai ales când este vorba de capodopere, anchetele poliţieneşti urmăresc cu prioritate recuperarea acestora şi protejarea lor de la distrugere. Prinderea şi pedepsirea infractorilor sunt, potrivit normelor elementare de lucru în investigaţiile din acest domeniu, pe planul secund.

Salvarea tablourilor nu pare să fi fost însă prioritară în ancheta condusă de DIICOT. Din rechizitoriu şi din informaţiile publice asupra acestui caz se nasc suspiciuni legate de capacitatea procurorilor din instituţia condusă în acea perioadă de Codruţ Olaru de a discerne şi atinge obiectivul salvării capaodoperelor semnate de Matisse, Picasso, Monet, Gaugain. În percheziţiile efectuate procurorii şi poliţiştii s-au aflat la un moment dat doar la câţiva metri de locul în care erau ascunse tablourile. Este de neînţeles de ce nu au fost monitorizate pesonaje-cheie din grupul de suspecţi, deşi existau indicii clare despre intenţiile devastatoare ale infractorilor şi complicilor. În rechizitoriul de trimitere în judecată a hoţilor valoarea tablourilor distruse prin ardere este apreciată de DIICOT la 18 milioane de euro. Acesta este şi nivelul salariilor încasate într-un an de această structură! În comerţul de