Liderul USL, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că are încredere în deputaţii din Comisia Juridică privind cazul Stan şi că nu se poate pronunţa asupra dosarelor penale, adăugând că "numai preşedintele Traian Băsescu are dosarele penale" şi se poate pronunţa pe astfel de teme.
Întrebat de jurnalişti cum comentează decizia Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor privind cererea justiţiei de arestare a preventivă a deputatului Ion Stan, Ponta a răspuns că nu cunoaşte această decizie, dar are încredere în deputaţii din comisie.
"Am spus foarte clar de la început că nu mă pot pronunţa asupra unui dosar penal, numai preşedintele Traian Băsescu are dosarele penale şi se poate pronunţa. Eu am încredere în deputaţii din Comisia juridică", a spus Ponta.
Comisia Juridică a Camerei a avizat pozitiv, cu nouă voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", cererea justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă.
Preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a făcut acest anunţ.
El a cerut, de asemenea, grupului PSD să se reunească de urgenţă pentru a emite un punct de vedere pe tema cererii în cazul Stan.
Buda a mai spus că a cerut ca plenul Camerei să se întrunească până miercuri pentru a decide în acest caz.
Ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.
Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, "câte două milioane, de benzină", pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre "un miliard, un miliard două sute".
Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea ar