Clujeanul Radu Marino, judecat alături de Gigi Becali, în „dosarul valiza” a lansat o serie de acuzaţii extrem de dure la adresa lui Gigi Becali şi a avocatului acestuia, Bogdan Vlad. „Am fost manevrat”, spune Radu Marino.
1 /.
Radu Marino a fost apărat în acest dosar de acelaşi avocat care l-a apărat şi pe Gigi Becali, maestrul Bogdan Vlad. „Am auzit şi eu la televizor ce a declarat Gigi Becali în faţa Curţii Supreme. Ştiu ce spune. Este foarte urât din partea lui că m-a manevrat. Am fost manevrat. Avocatul m-a oprit să mă duc la termen de azi (n.r-ieri). Şi azi şi la termenele trecute. Asta nu e manipulare? Mi-a zis că a stabilit strategia, dacă asta se poate numi strategie şi să trimit o hârtie la instanţă prin care susţin că înţeleg să mă prevalez de dreptul la tăcere. Gigi Becali vrea acum să scape, este circumstanţă atenuantă faptul că recunoaşte. Dacă mergeam la instanţă, aş fi explicat că afacerea imobiliară a existat. Sunt acte şi nu le puteam face eu, peste noapte. Dacă ăsta este adevărul de ce nu l-a spus până acum, la DNA, la instanţa de fond, la recurs şi l-a spus abia acum la ultimul termen de judecată”, s-a întrebat retoric Marino. DOSARUL VALIZA: Becali a recunoscut falsurile. DNA cere patru ani cu executare! Instanța se va pronunța pe 4 iunie - Justiţie
Radu Marino susţine sus şi tare că a încheiat un antecontract, în data de 15 aprilie 2008, cu Gigi Becali, prin care acesta se oblige să cumpere un teren în Cluj Napoca, în valoare de 1.7 milioane de euro. Acum Gigi Becali o dă la întors şi susţine că afacerea imobiară a fost doar o “acoperire” pentru tentativă de premiere a jucătorilor de la U Cluj, pentru a-şi apăra corect şansele în faţa celor de la CFR Cluj. Adică exact ce susţin şi procurorii DNA.
Scenetă ieftină sau adevăr
În seara zilei când oamenii lui Becali au fost prinşi la Cluj, având asupra lor o valiz