Acidul folic, vitamina aflată în strânsă legătură cu prevenirea defectelor din naştere, poate preveni sau trata depresia. În două studii separate, aproximativ 1.000 de oameni au primit zilnic o doză de acid folic, obeservandu-se că aceasta previne noile episoade de depresie, relatează publicaţia Daily Mail, citată de ziare.com.
Unul dintre studii a fost realizat la Universitatea Oxford, iar al doilea la Universitatea Bangor, din nordul Ţării Galilor. În primul studiu au fost trataţi pacienţi tineri, iar în cel de-al doilea adulţi cu un nivel de depresie de la moderat până la sever.
Potrivit rezultatelor cercetărilor, s-a observat că o treime dintre pacienţi aveau un nivel prea mic de folati. Studiile anterioare au arătat că cu cât este mai mare carenţa de folati, cu atât mai severă este şi depresia. Iar cu cât este mai mare deficienţa de folati, cu atât şi răspunsul la antidepresive este mai slab. Acidul folic, vitamina aflată în strânsă legătură cu prevenirea defectelor din naştere, poate preveni sau trata depresia. În două studii separate, aproximativ 1.000 de oameni au primit zilnic o doză de acid folic, obeservandu-se că aceasta previne noile episoade de depresie, relatează publicaţia Daily Mail, citată de ziare.com.
Unul dintre studii a fost realizat la Universitatea Oxford, iar al doilea la Universitatea Bangor, din nordul Ţării Galilor. În primul studiu au fost trataţi pacienţi tineri, iar în cel de-al doilea adulţi cu un nivel de depresie de la moderat până la sever.
Potrivit rezultatelor cercetărilor, s-a observat că o treime dintre pacienţi aveau un nivel prea mic de folati. Studiile anterioare au arătat că cu cât este mai mare carenţa de folati, cu atât mai severă este şi depresia. Iar cu cât este mai mare deficienţa de folati, cu atât şi răspunsul la antidepresive este mai slab.