Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Angajările în Poliţie s-au suspendat la sfârşitul înscrierilor

Publicat in Adevarul, luni 13 aprilie 2009 ·

După ce IPJ Sibiu a înregistrat un record de candidaţi la concursul pentru cele 40 de posturi scoase la concurs pentru recrutarea din sursă externă, Inspectoratul General al Poliţiei a anunţat suspendarea concursului din lipsă de fonduri. Cei 556 de sibieni care s-au înscris la concurs îşi pot căuta altceva de lucru Concursul era programat să înceapă pe 27.04 dar în ultimul moment, Inspectoratul General al Poliţiei a anunţat în 11 aprilie suspendarea oricărei recrutări de personal din sursă extenă. Potrivit unui comunicat al IGPR, decizia a survenit ca urmare a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare. Dosarele candidaţilor înscrişi vor rămâne în evidenţele IPJ Sibiu, până la momentul alocării resurselor necesare, când va fi organizat şi concursul iar candidaţii vor fi anunţaţi în timp util despre noile ordine.

Coadă pe ultima sută

Vineri, în ultima zi de înscrieri, tinerii care ar vrea să intre în Poliţie au făcut coadă în faţa Inspectoratului. Numărul de cereri a fost mult mai mare decât înscrierile propriuzise, dar nu toţi au trecut de condiţia principal, respective înâlţimea de de minim 1,75 metri bărbaţii şi 1,70 metri femeile. “Imi doresc demult să lucrez în Poliţie şi am venit măcar să întreb dacă pot să mă înscriu şi dacă nu am înăţimea necesară. E cam târziu să mai fac Şcoala de Polişie de la Câmpina” mărturisea o tânără, care a fost respinsă din start.

Unde era mare nevoie de poliţişti

Din cele 40 de posturi scoase la concurs pentru agenţi de poliţie, în sistemul de ordine si siguranţă publică si la posturi comunale din judeţ, 37 erau pentru bărbaţi şi 3 pentru femei. Numai trei dintre aceste posturi erau la Sibiu şi cinci la Mediaş, în timp ce 13 locuri au fost scoase la concurs pentru posturi comunale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 49 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 53 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 47 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 2 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°