Antisemitismul românesc promovat în viața publică autohtonă sub masca creștinismului a avut un adevărat corifeu în persoana lui Nicolae C. Paulescu (1869-1931). În cele ce urmează ne vom îndrepta atenția asupra viziunii pe care fiziologul român a avut-o asupra creștinismului și a raportului dintre religie și politică. Vom menționa și modul în care personalități ale ortodoxiei române și alți intelectulai au făcut din Nicolae Paulescu un reper moral-creștin. Savantul român Nicolae Constantin Paulescu a studiat medicina la Paris. Între 1904 și 1931, Paulescu a fost profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din București și a contribuit decisiv la descoperirea insulinei. Începînd din 1910, Nicolae Paulescu a scris însă șinumeroase broșuri și articole antisemite, dintre care cele mai cunoscute sînt Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul,Francmasoneria (1913), Sinagoga și Biserica față de pacificarea omenirii (1924), Complot jidano-francmasonic împotriva neamului românesc (1924),Degenerarea rasei jidănești (1928), Desfrâul Jidanilor (1928), Tălmăcirea Apocalipsului, Soarta viitoare a jidănimii (1931). În anul 1922, fiziologul Nicolae C. Paulescu a înființat, alături de A.C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid antisemit din istoria României. Un an mai tîrziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au ales să pună o svastică neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a propagat teoria inferiorității biologice a evreilor, scriind că „în urma cercetărilor mele, am descoperit că Jidanii au un creer prost format, adică cu toții sînt degenerați“1. Inferioritatea biologică a evreilor este argumentată de Paulescu printr-o combinație teologico-medicală: „Există însă o altă categorie de oameni peste care Diavolul are o putere nelimitată. Aceștia sînt Degenerații al căror Suflet e împiedicat, în perioada cre