Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Branduri Celebre: Armani, goana după perfecţiune

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

Într-o lume a modei în care tendinţele se schimbă la 180 de grade cât ai bate din palme, ce poate fi mai important decât noutatea? Giorgio Armani răspunde sec: perfecţiunea.

Până şi vintage-ul are termen de expirare. Aşa că nu trebuie să ne mai mirăm deloc atunci când, în decembrie 2011, auzim fraze care sfidează logica precum „Anii '60 sunt din sezonul trecut".

Lumea modei se hrăneşte cu inovaţie şi noutăţi. Şi tocmai această efemeritate a lucrului pe care-l cumperi astăzi şi peste trei luni e deja „fumat" pune în mişcare rotiţele unei industrii a luxului de sute de miliarde de euro (şi, pe lângă aceasta, o industrie paralelă a pieselor contrafăcute în valoare de mii de miliarde de euro). Când noutatea este combustibilul, căutarea ei devine un scop în sine. Nu şi pentru Armani.

Pentru casa italiană, inovaţia nu este un obiectiv, ci un mijloc de a ajunge la singura destinaţie urmărită: perfecţiunea. Într-o lume îndrăgostită de „temporar", goana după „veşnic" te poate costa. Casa italiană de modă Giorgio Armani sfidează însă orice strategie „de manual" într-ale modei şi rezistă de aproape patru decenii în fruntea listei „must-have". Cu o determinare de doctor şi viziune de industriaş, italianul care dă numele casei de modă a construit un imperiu. Şi, aşa cum învăţăm mai devreme sau mai târziu, nimic nu este întâmplător.

De la medicină la modă Armani susţine că scopul creaţiilor sale este atingerea perfecţiunii absolute

Giorgio s-a născut la 11 iulie 1934 în oraşul industrial Piacenza din nordul Italiei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regiunea era bombardată foarte des şi, după ce a suferit arsuri în urma unui astfel de atac, Giorgio a fost nevoit să petreacă 40 de zile în spital. Episodul l-a făcut să-şi dorească o carieră de doctor. Familia Armani s-a mutat în 1949 la Milano, unde Giorgio a studiat timp de doi ani Medicina,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 41 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum 42 minute
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°