Calin Popescu Tariceanu a pornit o cruciada "burghezo-mosiereasca" impotriva celei mai amarite clase sociale din tara - a profesorilor -, cruciada care, tare ma tem (desi nu am pretentii de futurolog), se va termina prost pentru el. Am spus in mai multe rinduri ca omul politic Calin Popescu Tariceanu a constituit in ultimii ani, pentru mine cel putin, o surpriza destul de placuta. Pe vremea cind era, alaturi de Patriciu, un "tinar liberal", furios si reformator, nu-mi inspirase incredere, parind un fils à maman cu oarece veleitati donjuanesti. De aceea, cind Basescu l-a numit prim-ministru, am avut inima strinsa. Ma temeam ca un nou Petrica Roman - altfel spilcuit si multilingual - va arunca tara intr-o aventura economica si sociala. N-a fost deloc asa - e drept, nu doar datorita competentei guvernamentale (atit cit se va fi vazut ea), ci si monitorizarii draconice la care ne-a supus Uniunea Europeana in preajma aderarii. Oricum, una peste alta, Tariceanu mi-a infirmat spaimele, dovedindu-se un premier bun sau, in sfirsit, mult mai bun decit il banuisem. A si gafat, indiscutabil, de la nesiguranta primelor luni de guvernare (cind presa chiar il poreclise "Razgindeanu") si scrierea de "biletele" catre Cotroceni, pina la numiri discutabile ale unor personaje bizare in ranguri inalte si demiteri absurde ale altora de calitate (ca in cazul ministrului Ungureanu). M(ne)-au deranjat, fara indoiala, si partipris-urile lui ostentative, din categoria celor ilustrate de afacerile lui Dinu Patriciu. Totodata, s-a subinteles mereu slabiciunea sa fata de anumite grupuri de presiune, justificat numite de presedinte "clientela politica". Dincolo de toate, insa, Tariceanu a supravietuit unui context extrem de ostil (lupta cu Traian Basescu nu a reprezentat, sa recunoastem, o joaca de copii) si, in plus, a girat citeva actiuni economice si sociale inspirate. Punind in balanta astepta