Ca să trăieşti bine în Ploieşti trebuie să-ţi însuşeşti din mândria locuitorilor, să ai răbdare cu dezvoltarea locală şi, mai ales, să ai plămâni rezistenţi la poluare.
Episodul istoric în urma căruia Ploieştiul a devenit, pentru o zi, "republică" a dezvoltat o formă aparte de patriotism şi locuitorii iau foc atunci când aud sintagma "Ploieştiul - mahalaua Bucureştiului".
După ce comunismul a forţat dezvoltarea economică, oraşul a resimţit în anii ’90 efectele restructurării capitaliste, în urma căreia coloşii industriali şiau închis porţile. Din anul 2000 lucrurile au început să se schimbe datorită parcului industrial care a atras investiţii de sute de milioane de euro.
Oraşul-republică, afectat de poluare
În ultimii zece ani, în peisajul local au apărut fabricile unor mărci de renume, precum Coca- Cola, Timken, British American Tobacco sau Unilever, care au creat peste 20.000 de locuri de muncă. Criza economică a afectat însă economia locală, iar oficialii Agenţiei Judeţene de Ocupare şi formare Profesională recunosc că în Ploieşti este destul de dificil să mai găseşti un loc de muncă disponibil.
Independentă de criză rămâne însă problema poluării. În ultima sută de ani aici au funcţionat patru rafinării mari, a căror urmă se resimte nu doar în calitatea aerului, dar şi în sol, care musteşte de reziduuri petroliere. Înainte de modernizare, fosta fabrică Dero Ploieşti a eliberat în atmosferă tone de pulberi de detergenţi, care au ajuns în plămânii localnicilor.
Iar gazele emise de cele 80.000 de maşini înscrise în evidenţele Fiscului local şi praful ridicat de şantierele cartierelor rezidenţiale amplifică fenomenul. Consecinţa acestui element din peisajul local se vede în statisticile mediale: peste 1.000 de copii sunt diag nosticaţi cu diferite boli respiratorii.
Parcuri sacrificate