Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Tatiana Vasile este mamă şi tată pentru fetele de la internat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Ocupă postul de pedagog la căminul internat al Colegiului “Jean Monnet” din Ploieşti şi are în grijă peste 100 de eleve de liceu. Tatiana Vasile lucrează în învăţământ de când a absolvit Facultatea de Fizică şi Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost, pe rând, profesor, educator, laborant şi de un an de zile este pedagog la Colegiul “Jean Monnet” din Ploieşti, care până de curând a purtat denumirea de Liceul Pedagogic. În total a schimbat 18 locuri de muncă. Spune că şi-a dorit un job aproape de casă, ea locuind în municipiu, astfel încât să aibă grijă şi de cei doi copii ai săi. “Am avut curajul să caut mereu ceva care să mă satisfacă atât din punct de vedere profesional cât şi afectiv. Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu copiii, motiv pentru care am rămas tot în învăţământ. Din 2006 m-am angajat la Colegiul “Jean Monnet”, am fost mai întâi laborant şi apoi am dat concurs pentru un post de pedagog. Este o muncă extraordinară, sper să ies la pensie de aici”, spune Tatiana Vasile. Este un confident de încredere

Pedagogul Tatiana Vasile îşi petrece mai bine de opt ore, în fiecare zi, la căminul internat al Colegiului “Jean Monnet”. “Acasă a doi băieţi şi pot spune că acum sunt fericită. Mereu mi-au dorit să am şi o fată a mea, dar nu am reuşit. Aşa se face că Dumnezeu m-a răsplătit cu 105 de fete, deştepte, bine educate şi frumoase. Le-am devenit poate cel mai bun prieten, un confident de încredere şi, de ce nu, câteodată poate şi mamă. Atunci când au ceva pe suflet vin la mine să discutăm, când sunt bolnave mergem împreună la doctor, ba chiar le mai dau şi sfaturi despre cum ar trebui să se îmbrace ca să arate bine, atunci când ies la câte o plimbare”, povesteşte pedagogul. Se distrează împreună cu elevele

Tatiana Vasile spune că bucuria sa cea mai mare, în calitate de pedagog, sunt momentele în care elevele de la internat iau câte o notă b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 48 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Un primar condamnat pentru pornografie infantilă a fost înlocuit de soție la alegeri

Adevarul acum o ora
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus  candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat d

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 49 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Trump Media cere Camerei Reprezentanţilor să investigheze 8 firme cu privire la vânzarea în lipsă a acţiunilor sale

Ziare.com acum 2 ore
Trump Media i-a îndemnat pe preşedinţii comisiilor importante ai Camerei Reprezentanţilor să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acţiuni ale companiei, al cărei acţionar majorita

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°