Stimate domnule secretar de stat
Vasile Timiş, Ministerul Culturii,Cultelor şi Patrimoniului Naţional Înaintea vizitei mele şi a soţului meu în România (1-14 octombrie 2010), am primit programul Festivalului Artelor din Bucureşti, aflat la ediţia II-a, care avea loc între 10-15 octombrie.
Din mulţimea de manifestări, ne-am ales spectacolul lui Tudor Gheorghe Cavalerii felinarelor tîrzii, care a avut loc la Sala Palatului, în ziua de 12 octombrie. Erau două motive pentru care l-am ales: întîi, deoarece sîntem mari admiratori ai vocii minunate a artistului şi, în al doilea rînd, pentru faptul că-i craiovean ca mama mea. Îl admiram într-atît, încît îmi doream să conving conducerea ICR Tel-Aviv să-i organizeze un concert în cele trei oraşe mari ale Israelului. Nu-mi dădeam seama de ce, în faţa entuziasmului cu care vorbeam despre marele artist Tudor Gheorghe, interlocutorii mei tăceau şi nu reacţionau. A trebuit să vină seara concertului ca să aflu cruntul adevăr. Întîi, concertul a fost mai mult „proză“ decît melodii, un mesaj ultranaţionalist. Partea tragicomică a fost că, după ce a criticat bine de tot Ministerul Culturii şi Guvernul, aţi apărut dumneavoastră, cu un aranjament superb de flori şi cu o diplomă. L-aţi pus pe artist într-o situaţie penibilă, iar publicul nu ştia cum să reacţioneze la semnele pe care acesta le făcea în semn de dispreţ, pentru onoarea adusă. Dar partea cea mai tristă a fost faptul că dumneavoastră aţi găsit de cuviinţă să-l elogiaţi cu acest prilej pe Ilie Tudor, tatăl cîntăreţului. În aceeaşi seară, am aflat cu tristeţe că, la data de 8 octombrie 2010, exact cu o zi înainte de comemorarea oficială a victimelor Holocaustului în România, Ilie Tudor – numit, în vreme, „copilul lui Codreanu“ – şi-a lansat cartea Un an lîngă Căpitan – Amintiri sfinte din lumea legionară. Acesta-i omul pentru care aveţi o deosebită admiraţie, a
