O descriere lexical-stilistică şi sociolingvistică a limbii române ar trebui să cuprindă şi un capitol despre cuvintele şi expresiile care sînt simţite de vorbitori ca aparţinînd limbajului infantil (baby talk): folosite de copii, de maturi pentru a le vorbi copiilor, sau - tot de maturi - în diverse scopuri stilistice, în primul rînd cu intenţie ironică, ludică. Nucleul stabil al categoriei e format din termeni ca papa, nani, buba, cîh, gigea, cuţu, nenea, tanti, hipocoristice ale unor termeni de rudenie (mămică, tătic, mamaie, tataie), sintagme tipice (papa bun, face nani, are buba), eufemisme pentru organele sexuale şi pentru anumite procese fiziologice. Unele cuvinte par să aibă origine onomatopeică; chiar cele care sînt împrumuturi - ca buba (ucrainean), gigea (turcesc) - au adesea un aspect fonetic asemănător onomatopeelor. în genere, cuvintele din zona recunoscută social (excluzînd deci infinitele inovaţii individuale), sînt cuprinse şi explicate în DEX, deşi dicţionarul nu actualizează totdeauna uzul lor şi nu înregistrează toate combinaţiile relativ fixe.
Situaţiile de cod popular şi familiar notat în scris pe care le oferă Internetul ilustrează din plin şi această zonă a limbajului: în listele de discuţii, mai ales, se observă adesea preluarea glumeaţă a vorbirii infantile de către argoul juvenil. Din mulţimea de exemple se pot alege destule care să justifice înregistrarea în dicţionare a lui cîh/câh, ca adjectiv invariabil cu sensul "urît, scîrbos": "se vede prea rău în ceea ce scrie el că stă cu băţul şi îţi spune: uite, vezi? Asta e gigea! Asta nu! Asta e cîh! " (arhiva Ciberplai, 3.07.2001); "pentru anumite persoane, şevoluţionismulţ ... este o chestiune dureroasă. Ceva câh şi urât de care nu prea e bine să vorbeşti" (sictir.org); "a fost un sistem bun dar prost aplicat, spre deosebire de un sistem rău şi câh! şi putrefact dar bine a