Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditorii au decis: Rulmentul se vinde pe bucăţi, la preţul de 32.543.890 de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 28 octombrie 2009 ·

Creditorii societăţii Rulmentul Braşov au aprobat, miercuri, în cadrul adunării generale a creditorilor, procedura de vânzare pe bucăţi a activelor uzinei, potrivit unui nou plan de evaluăre reactualizat al activelor, la preţul de 32.543.890 de euro. Potrivit lichidatorilor, majoritatea creditorilor au aprobat metoda de valorificare a activelor, fiind de acord cu vânzarea separată a bunurilor imobile ale societăţii.

Conform reevaluării bunurilor imobile, sumele care urmează să fie distribuite către creditori (fie în numerar, fie prin dare în plată a unor bunuri) sunt de 32.543.890 de euro. Creditorii care vor fi plătiţi în numerar, după scoaterea la licitaţie a unor bunuri, vor primi circa 4,4 milioane de euro, iar AVAS, ANAF, ANV şi Direcţia Fiscală vor primi anumite imobile în contul creanţelor pe care aceştia le deţin.

În acest caz, Primăria Braşov şi-a dat acordul de a prelua în administrare imobilele care se vor da în plată către creditorii bugetari în orice suprafaţă care va fi calculată de lichidatorii judiciari. Reevaluarea bunurilor societăţii a fost necesară ca urmare a schimbărilor majore de pe piaţă, deoarece valoarea de piaţă a bunurilor s-a modificat semnificativ de la ultima evaluare din decembrie 2007, potrivit "Memoriului de prezentare" înaintat de consorţiul de lichitatori către creditorii societăţii.

Valoarea bunurilor rămase - doar bunuri imobile (care includ terenuri constructii şi bunuri mobile considerate imobile prin destinaţie) se ridică la suma totală de 33.872.158 euro.

Prima licitaţie va fi organizată la jumătatea lunii noiembrie pentru vânzarea separată a obiectivelor: Laborator - Statie de epurare, Hala Mecanic şef, Spatiu verde, Pavilion administrativ, Constructii metalice, Parc Auto-magazie centrală, Staţie Hidrofoare, Drum I, Drum II, sistem energetic, camere de că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum o ora
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°